Ulei de Ghimbir

Ghimbir ginger ulei

Ghimbir (ginger)

Ghimbirul pare a fi doar o rădăcină noduroasă, dar acest rizom oarecum neatractiv este o plantă puternică cu o aromă înțepătoare și picantă. Potrivit University of Maryland Medical Center, componentele active ale plantei sunt uleiurile și compușii volatili.

Ghimbirul este unul dintre cele mai versatile ingrediente alimentare. Poate fi consumat proaspăt sau uscat, sub formă de ceai, extract sau ulei. Rădăcina uscată este o sursă pentru tincturi și suplimente și este transformată în ulei de ghimbir, un ulei energizant și revigorant, cu o gamă largă de utilizări. Puteți adăuga 1-2 picături pe batistă pentru inhalare în caz de greaţă, indigestie, mahmureală, rău de mișcare.

Uleiul de ghimbir are o consistență subțire și o aromă înțepătoare plăcută. Mirosul variază în funcție de distilare și calitatea ghimbirului utilizat. Oricum, se spune că cel mai aromat ulei de ghimbir provine din presarea rădăcinii proaspete de ghimbir.

Ulei de ghimbir în alimentație

Carnea și peștele pot fi marinate cu ulei de ghimbir și diverse condimente. Salatele, tocănițele, garniturile, fripturile pot fi îmbogățite din punct de vedere al gustului.

Uleiul de ghimbir aduce mai multe beneficii sănătății. Și mahmureala poate fi tratată adăugând mâncărurilor ulei de ghimbir obținut prin presare la rece. Ghimbirul este un condiment frecvent utilizat în bucătăriile asiatice, datorită proprietăților sale digestive. Este util în special pentru digestia alimentelor, cum ar fi carnea și ajută la marinarea acesteia.

Potrivit dr. Linda B. White, autoarea „The Herbal Drugstore”, atunci când este consumat, ghimbirul poate crește metabolismul și contribui la arderea grăsimilor. În tratamentele locale nu este la fel de eficient, însă poate ajuta la îmbunătățirea aspectului grăsimii subcutanate, cea situată imediat sub piele. Valerie Ann Worwood, autoarea „The Complete book of Essential Oils and Aromatherapy”, sugerează să amestecați ulei esențial de ghimbir cu alte uleiuri pentru a prepara o soluție pentru masaj și baie care să ajute în procesul de slăbire.

Ce este uleiul de ghimbir?

Cald, picant și energizant, uleiul de ghimbir provine din rădăcina de ghimbir (Zingiber officinale), un rizom cu o aromă înțepătoare și cu un aspect ciudat. Alegeți varianta de ulei de ghimbir obținut prin presare la rece. Membră a familiei Zingiberaceae, această plantă perenă crește aproximativ un metru înălțime, având frunze înguste, în formă de suliță, flori albe sau galbene și rizomi mici și tuberoși, cu o coajă subțire și maronie. Miezul lor poate fi galben, alb sau roșu, în funcție de specie.
Mii de ani, ghimbirul a fost valorificat pentru proprietățile sașe medicinale și culinare, mai ales de către civilizațiile antice din China, India și Grecia. Potrivit lucrării „A Complete Guide To Understanding and Using Aromatherapy For Vibrant Health and Beauty”, de Roberta Wilson, ghimbirul a fost folosit de peste 4.000 de ani. Mahabharata, o epopee indiană sanscrită din secolul 4 î.Hr., descrie un fel de mâncare asemănătoare cu tocana cu carne, care avea drept ingredient ghimbirul. În medicina ayurvedică, ghimbirul este considerat o plantă cheie. În cele din urmă, ghimbirul a fost exportat în Imperiul Roman și a început să fie comercializat în toată Europa de către comercianții arabi. De asemenea, a fost folosit ca ingredient în prepararea dulciurilor. Din secolul al XIII-lea până în secolul al XIV-lea, ghimbirul, alături de piperul negru, a devenit un condiment comercializat frecvent. Se spunea că jumătate de kilogram de ghimbir poate fi dat în schimbul unei oi. Astăzi, mulți practicieni de sănătate naturală și holistică cred că uleiul de ghimbir poate fi folosit pentru vindecare trupului, minții și sufletului.

Cât de sigur este uleiul de ghimbir?

Atâta timp cât nu este utilizat în concentrații foarte puternice, uleiul de ghimbir este în general sigur deoarece nu este toxic și nici iritant. Dacă aveți o piele sensibilă, testați pe o porțiune mică de piele efectele uleiului de ghimbir (sau ale oricărui alt ulei) înainte de a-l folosi pentru a vedea dacă aveți vreo reacție alergică.

Cum utilizăm uleiul de ghimbir?

Atunci când este utilizat local, uleiul de ghimbir poate ajuta la alinarea durerilor, precum și la susținerea unei circulații sanguine normale. De asemenea, aromoterapeuții valorifică ghimbirul pentru calitățile sale liniștitoare și calde care ajută în probleme digestive.


Una dintre cele mai populare utilizări ale ghimbirului este ameliorarea oricărei tulburări digestive, precum stările de greață, indigestiile, răul de mișcare, diareea, gazele intestinale și chiar grețurile matinale.

Iată câteva metode de a folosi uleiul de ghimbir pentru a trata mai multe probleme de sănătate:

  • Aplicați două-trei picături într-un difuzor sau pe puțină vată sau șervețel, iar apoi inhalați. Acest lucru vă va ajuta să scăpați de răul de mașină ori de vapor, vă va energiza și revitaliza corpul, mintea și sufletul.
  • Amestecați două-trei picături în 30 ml de ulei vegetal obișnuit sau ulei de cocos și folosiți amestecul pe post de ulei de masaj. Astfel veți ameliora durerile de spate, durerile musculare, reumatismul și fracturile, dar veți stimula și sistemul circulator și revitaliza libidoul.
  • Îl puteți adăuga în apa fierbinte de baie sau pune câteva picături într-o compresă fierbinte sau rece pe care să o aplicați în zonele afectate.
  • Inhalați printr-un difuzor sau vaporizator pentru a ameliora simptomele sinuzitei, durerile în gât și nasul care curge. De asemenea, poate funcționa ca decongestionant. Masați o picătură pe abdomen pentru a scăpa de gaze și diaree.
  • Păr sănătos și fără mătreață cu ulei de ghimbir. Încorporat într-un tratament simplu și preparat în casă pentru păr, uleiul de ghimbir îmbunătățește circulația, lasă un scalp revigorat și cu un miros proaspăt și poate chiar stimula creșterea părului. În plus, uleiul de ghimbir, care are proprietăți antiinflamatorii naturale, este o cale eficientă și naturală de a ține sub control mătreața. Masați ușor uleiul în păr. Asigurați-vă că acoperiți toate firele de păr, de la rădăcină, la vârfuri. Lăsați uleiul în păr pentru 10 minute, apoi spălați părul cu un șampon bio, ușor și 100% natural.

Compoziția uleiului de ghimbir

Beneficiile uleiului de ghimbir vin în principal din puternicii mono- și sesqui-terpenoizi, precum neral, geranial, 1,8-cineol, zingiberen, B-bisabolen și B-sesquifelandren. De asemenea, conține a-pinen, B-pinen, camfen, linalool, borneol, y-terpineol, nerol, geraniol, și acetat de geranil.

Beneficiile uleiului de ghimbir

Multitudinea de beneficii ale uleiului de ghimbir sunt atribuite proprietăților sale antiinflamatorii, digestive, expectorante, antiseptice, carminative, analgezice și stimulatoare. Este util în ameliorarea problemelor de sănătate, precum:

  • Probleme cu stomacul și intestinele. Uleiul de ghimbir susține digestia normală și poate fi un remediu minunat pentru spasme, dispepsie, indigestie și flatulență. De asemenea, poate să crească pofta de mâncare, ceea ce e minunat pentru persoanele care doresc să ia în greutate.
  • Probleme respiratorii. Uleiul de ghimbir poate ajuta în ameliorarea tusei, gripei, astmului, dispneei și bronșitei. Ghimbirul proaspăt poate să îndepărteze mucusul din gât și plămâni, fiind de obicei adăugat în ceai datorită efectelor sale liniștitoare.
  • Durere. Ghimbirul și uleiul de ghimbir pot contribui la reducerea prostaglandinelor, compuși asociați cu durerea (mai ales cu cea de după efortul fizic).

Cum funcționează uleiul de ghimbir?

Uleiul de ghimbir este alcătuit din 90 la sută sesquiterpene, care sunt responsabile pentru proprietățile sale antiinflamatoare, antibacteriene și altele. Atunci când este aplicat local sau inhalat, are un efect de încălzire și energizare. De asemenea, uleiul de ghimbir poate fi ingerat, însă este recomandat să faceți acest lucru sub supravegherea unui medic calificat.

De unde putem cumpăra ulei de ghimbir? Produse din ghimbir: ceai, bomboane, ciocolata, ulei de ghimbir, sapun și extracte de ghimbir » putem cumpăra din magazinul cu livrare rapida prodietabio.ro «

Puteti posta comentarii mai jos .


Mancare fara calorii

Facebook prodieta.ro

Smoothie slabire si detox

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati calitatea serviciilor. Va cerem acordul conform EU Cookie LAW. info

Utilizam cookie-uri pentru a face site-ul prodieta.ro mai usor de folosit. Continuand navigarea in site si dand click pe "ACCEPT" inseamna ca va dati acordul.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2017. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.