Este Stevia dulcele ideal, inlocuitorul natural al zaharului, dar fara calorii?

Stevia este probabil unică printre ingredientele alimentare deoarece este cel mai mult prețuită pentru ceea ce nu face. Nu adaugă calorii.

Stevia, indulcitor natural

Stevia, indulcitor natural. Calorii, beneficii, pret.

Stevia nu conține calorii și este de 200 de ori mai dulce decât zahărul, în aceeași concentrație. Spre deosebire de alți înlocuitori pentru zahăr, stevia este derivată dintr-o plantă. Deși frunzele de stevia au fost folosite pe post de îndulcitor de către indigenii sud-americani încă din perioada precolumbiană, aceasta a fost „descoperită” de către europeni abia la începutul secolului 20. Astazi, toate cafenelele trendy de la Paris, Amsterdam, Londra, Viena sau Barcelona au și stevia printre variantele de îndulcire.

În medicina tradițională, Stevia rebaudiana (Bertoni) servea și ca tratament pentru arsuri, colici și probleme stomacale. După ce îndulcitorii artificiali au fost interziși în Japonia acum mai bine de 40 de ani, japonezii au început să-și îndulcească alimentele cu stevia. Au realizat peste 40.000 de studii clinice pe stevia și au ajuns la concluzia că aceasta este sigură pentru consumul uman.

Stevia este un îndulcitor natural intens ce se produce în toată lumea din planta stevia rebaudiana. Stevia rebaudiana este o plantă sud-americană din familia Asteraceae, care include și floarea-soarelui și crizantemele. Plantele cresc la 70-90 cm înălțime, având tulpini subțiri și cu ramuri și prosperă în zonele temperate și în anumite regiuni tropicale. Stevia se crește și înmulțește prin metode naturale și convenționale, precum polenizarea încrucișată și alte procedee ce exclud modificarea genetică. Originară din Paraguay, stevia a fost utilizată în mod tradițional pentru a îndulci băuturile și pentru a face ceai.

„Puteți găsi pudră sau extract lichid sub formă rafinată de stevia alături de plante medicinale și suplimente alimentare, la magazinul naturist. Este extrem de puternică. Eu am o sticluță cu pudră de stevia pe care am cumparat-o cu luni în urmă. O folosesc pentru a-mi îndulci cafeaua, limonada sau smoothie-urile și însă mi-a mai rămas o treime! La raionul de ingrediente pentru copt, puteți găsi stevia alături de un dozator, la fel ca maltodextrina sau fibrele de tip inulină, pentru a putea fi măsurată mai bine ca zahărul obișnuit.” spune Luana care locuiește în SUA.

Scurt INFO despre stevia

Iată ce trebuie să știți, pe scurt, despre stevia.

Stevia este o plantă ce crește natural în Brazilia și Paraguay.
– Stevia este mult mai dulce decât zahărul, extractul poate fi de 250-300 de ori mai dulce decât zahărul de masă.
– Extractul este conținut de mai multe alimente în țările occidentale (și mai nou și la noi), precum batoane energizante, bomboane, băuturi proteice și anumite ceaiuri. Ciocolata Belgiană Cavalier comercializată și în România de prodietaplant.ro este îndulcită cu Stevia, ceea ce face să aibă cu circa 100 calorii mai puțin.
– Din moment ce stevia este mult mai dulce ca zahărul, rețetele o necesită într-o cantitate mai mică.
– Stevia poate fi folosită la gătit și la copt dar nu se maronește și nu se caramelizează la fel ca zahărul.
Stevia nu conține calorii, ceea ce o face ideală în curele de slăbire.
– Frunzele de stevia conțin potasiu, zinc, magneziu și vitamina B3.
– Informațiile nutriționale ale steviei arată că aceasta conține 10,77% fibre, ajutând astfel la vindecarea constipației și menținerea unei digestii normale.
– Unul dintre beneficiile steviei este că aceasta conține un nivel de fier de 702 ppm, ce poate stimula producția de hemoglobină.
Stevia și alți îndulcitori naturali care au fost aprobați pentru consum în Japonia, Statele Unite și Uniunea Europeană nu par să ridice niciun risc pentru sănătate atunci când sunt utilizați cu moderație.

Stevia, Steviol Glicozide, Steviozide

Termenul de „stevia” se referă la întreaga plantă și la componentele sale, dintre care doar unele sunt dulci. Deși cuvântul „stevia” se referă la toată planta, în acest articol, termenul de „stevia” va fi folosit și pentru a se referi la „glicozide de steviol”, componentele dulci izolate și purificate din frunzele de stevia. Unele dintre cele mai întâlnite denumiri comerciale pentru îndulcitori cu stevia sunt Enliten, PureVia, Rebaudioside A/Reb A, Rebaudioside B, Rebaudioside C, Rebaudioside D, Rebiana, Stevia, Steviacane, Steviol Glycosides, Stevioside, Stevia Extract In The Raw și SweetLeaf.

Beneficii pentru sănătate ale steviei

Glicozidele de steviol conțin zero calorii. Îndulcitorii pe bază de stevia sub formă de tablete pot avea zero sau un număr minim de calorii la porție, în funcție de celelalte ingrediente alimentare cu care se combină. Acești factori pot avea un efect pozitiv asupra persoanelor care doresc să-și mențină sub control greutatea sau diabetul. De asemenea, stevia conține anumite vitamine (A, B, C), minerale (fier, zinc, calciu), electroliți (sodiu, potasiu), proteine și alte elemente.

Mai jos, aruncăm o privire asupra posibilelor beneficii pentru sănătate ale steviei.
1) Diabetul și diferitele forme de stevia
Cercetările au arătat că îndulcitorii cu stevia nu adaugă calorii sau carbohidrați dietei și nu afectează glicemia sau răspunsul insulinic, fapt ce permite persoanelor cu diabet să consume o varietate mai largă de alimente și să se conformeze cu un plan sănătos de alimentație.
2) Controlul greutății. Slăbire și menținere a siluetei ideale.
Cauzele globale ale supraponderabilității și obezității sunt destul de complexe și includ factori precum scăderea activității fizice cauzată de creșterea timpului de sedentarism și a aportului de alimente încărcate caloric, bogate în grăsimi și zahăr adăugat.

S-a demonstrat că aportul de zahăr adăugat contribuie, în medie, cu 16% la totalul de calorii în cazul dietei americanilor și a fost asociat cu luarea în greutate și efectele adverse asupra controlului glicemic. Stevia, îndulcitor vegetal și cu zero calorii, poate face parte dintr-o dietă echilibrată pentru a ajuta la reducerea aportului de energie, fără a face concesii în privința gustului mâncării.
Înlocuirea a doar 25 g (aproximativ 6 lingurițe) de îndulcitori nutriționali din alimente și băuturi poate oferi o reducere de 100 kilocalorii.

STEVIA: INDULCITOR Natural lichid, pudra, cristale, comprimate, frunze.

STEVIA: INDULCITOR Natural lichid, pudra, cristale, comprimate, frunze. Vezi detalii, pret, sortimente.

3) Metabolismul activ
Glicozidele de steviol sunt absorbite defectuos de către organism și trec complet intacte prin tractul gastrointestinal superior, inclusiv prin stomac și intestinul subțire. Odată ce glicozidele de steviol ajung în colon, bacteriile intestinale hidrolizează glicozidele de steviol și le transformă în steviol, înlăturând unitățile de glucoză. Steviolul este apoi absorbit prin vena portă și metabolizat în principal de către ficat, formându-se glucuronida de steviol, înainte de a fi excretat în urină. Cercetările au arătat că nu există nicio acumulare de stevia (sau de orice alt produs secundar al steviei) în organism în timpul metabolismului. Acesta este rezultatul absorbției defectuoase în cadrul tractului digestiv, ce contribuie în cele din urmă la faptul că stevia are zero calorii și nu crește glicemia sau nivelul insulinei atunci când este digerată.
4) Reducerea riscului de cancer pancreatic
Planta stevia conține mulți steroli și compuși antioxidanți precum triterpene, flavonoide și taninuri. O parte din fitochimicalele antioxidante flavonoide polifenolice prezente în stevia sunt campferolul, quercetina, acidul clorogenic, acidul cafeic, izoquercitina și izosteviolul. Studiile au demonstrat abilitatea campferolului de a reduce riscul de cancer pancreatic cu până la 23% (conform American Journal of Epidemiology).
5) Tensiunea arterială
S-a descoperit că anumite glicozide din extractul de stevia dilată vasele de sânge, cresc excreția sodiului și volumului de urină. Ca efect în urma administrării unor doze ușor mai mari decât cele folosite pentru îndulcire, stevia poate ajuta la diminuarea tensiunii arteriale. Planta poate acționa ca un cardiotonic, ce normalizează tensiunea arterială și reglează pulsul. Planta a prezentat proprietăți vasodilatatoare atât la animalele normotensive, cât și la cele hipertensive.
6) Fără precauții pentru grupe speciale de pacienți

Agențiile de reglementare din domeniul sănătății din toată lumea au aprobat extractul de înaltă puritate obținut din frunzele de stevia pentru o utilizare sigură. Acest lucru este valabil și pentru grupele speciale de pacienți precum femeile însărcinate și care alăptează, copii și persoanele cu alergii sau diabet.

7) Sigură și recomandată și pentru copii
Alimentele și băuturile ce conțin stevia pot juca un rol important în scăderea numărului de calorii din dulciurile din alimentația copiilor. În prezent, există pe piață mii de produse ce conțin stevia obținută din surse naturale, de la dressing pentru salate până la gustări, fapt ce permite copiilor să consume alimente și băuturi cu un gust minunat, fără calorii în plus.

Mai multe organizații globale de reglementare, inclusiv Food and Agriculture Organization din cadrul ONU (FAO) și Joint Expert Committee on Food Additives (JECFA) din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), European Food Safety Authority (EFSA) și Food & Drug Administration (FDA) au hotărât că extractul de stevia de înaltă puritate este sigur pentru consum în cazul populației generale, inclusiv pentru copii, atunci când este consumată la nivelurile recomandate.

8) Alergii
În 2010, EFSA a cercetat mai multe studii pentru a determina existența vreunei cauze de îngrijorare în privința potențialului alergenic al plantei stevia. Cercetătorii au concluzionat că „glicozidele de steviol nu sunt reactive și nu sunt metabolizate în compuși reactivi, așadar este improbabil ca glicozidele de steviol evaluate să cauzeze de unele singure reacții alergice atunci când sunt consumate în alimente.

Alte utilizări și beneficii pentru sănătate

Extractul de stevia a prezentat o activitate bactericidă puternică împotriva unei game largi de bacterii patogene, ce include anumite tulpini de Escherichia coli. S-a observat că steviolul produce mutații bacteriei Salmonella și altor tulpini bacteriene, sub numeroase condiții și față de anumite linii celulare. Stevia poate fi eficientă și împotriva infecției Candida albicans și a prezentat anumite acțiuni împotriva rotavirusului. Steviozida a demonstrat efecte imunomodulatoare promițătoare în cazul cobailor și liniilor celulare. În plus, stevia poate avea proprietăți antiproliferative/antimutagene/antioxidante. Un studiu evidențiază rolul steviei în reducerea plăcii dentare.

Cum se extrage stevia?

Glicozidele de steviol se extrag din frunzele de stevia, filtrate și purificate. Acest proces este similar cu modul în care sunt obținute alte ingrediente din plante, precum zahărul sau extractul de vanilie. Moleculele dulci din planta stevia sunt extrase prin înmuierea în apă a frunzelor uscate, urmată de separarea și purificarea a celor mai gustoase glicozide de steviol.
Etapele procesului de extracție pot include:
– Zdrobirea frunzelor;
– Extracția cu apă;
– Filtrarea și separarea lichidului de materialul vegetal;
– Purificarea extractului cu apă sau alcool alimentar;
– Uscarea pentru a obține extract de stevia de înaltă puritate.

După procesul de extracție și purificare, glicozidele de steviol sunt echivalente cu cele prezente în frunzele de stevia, ceea ce înseamnă că sunt identice din punct de vedere molecular. Pur și simplu, procesul oferă extractului de frunze de stevia purificate un gust mai curat, mai apropiat de cel al zahărului, decât reușesc să o facă extractele brute de stevia. Acestea din urmă pot conține componente vegetale care tind să adauge arome adiționale, pe lângă gustul pur dulce.

Stevia este sigură?

În cadrul studiilor referitoare la toxicitatea acută la o varietate largă de animale de laborator, s-a descoperit că steviozida, o glicozidă principală din stevia, nu este toxică. Oamenii de știință independenți din UE, Statele Unite și din lumea întreagă au concluzionat că îndulcitorii pe bază de stevia sunt siguri pentru persoanele de toate vârstele și din orice grup special. Nu au fost descoperite contraindicații majore, avertizări sau reacții adverse. În 2008, FDA a declarat că stevia este sigură în consumul de alimente și băuturi. Statele Unite pot observa tot mai multe companii care o încorporează în propriile produse, din moment ce satisface interesul consumatorului pentru îndulcitori naturali, cu un conținut mic de calorii sau fără calorii. În mod clar, studiile garantează siguranța îndulcitorilor din stevia. În plus, studiile clinice demonstrează că glicozidele de steviol, ce îndeplinesc criteriile de puritate stabilite de către JECFA, nu au niciun efect negativ asupra tensiunii arteriale sau răspunsului glicemic, ceea ce arată că îndulcitorii din stevia sunt siguri pentru a fi folosiți de persoanele cu diabet.

Cum se utilizează stevia?

În prezent, peste 5.000 de produse alimentare și băuturi din toată lumea utilizează stevia ca ingredient, inclusiv îndulcitorii de masă pentru copt, precum și alte produse consumate zi de zi. Ciocolata îndulcită cu stevia este pe atât de dulce pe cât poftiți, însă cu mult mai puține calorii.

Ciocolata belgiana cu lapte indulcita cu stevia.

Ciocolata belgiana cu lapte indulcita cu stevia. Vezi pret si mai multe sortimente.

Îndulcitorii din stevia sunt utilizați ca ingredient în produse precum:
– Înghețată;
– Ciocolată și diverse deserturi;
– Sosuri;
– Iaurturi;
– Alimente murate;
– Pâine;
– Băuturi răcoritoare;
– Gumă de mestecat;
– Bomboane;
– Fructe de mare;
– Legume gătite.
În UE și USA, îndulcitorii din stevia se găsesc cu precădere în produsele de masă și în băuturile cu un conținut redus de calorii, ca înlocuitori pentru zahăr. Extractele din frunzele de stevia au fost disponibile ca suplimente alimentare în Statele Unite începând cu mijlocul anilor ‘90 și majoritatea conțin un amestec format deopotrivă din componente dulci și deloc dulci din frunzele de stevia.
Îndulcitorii din stevia oferă o alternativă pentru zahăr în îndulcirea alimentelor ca cerealele, iaurtul și fructele uscate. Anumite rețete permit gătirea și coacerea cu acești îndulcitori. Totuși, nivelurile corespunzătoare de utilizare variază în funcție de îndulcitorul stevia și ar trebui urmate instrucțiunile producătorului. Componentele dulci din îndulcitorii din stevia sunt naturale, fapt ce aduce beneficii consumatorului care preferă alimentele și băuturile naturale. Componentele din îndulcitorii cu stevia conțin zero calorii, ceea ce înseamnă că aceștia pot oferi un gust dulce alimentelor și băuturilor, cu mai puține calorii decât o fac îndulcitorii tradiționali.

Puteti posta comentarii mai jos .


Slabire cu paste fara calorii. Orez fara calorii.

Magazin online cu produse din catina

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati calitatea serviciilor. Va cerem acordul conform EU Cookie LAW. info

Utilizam cookie-uri pentru a face site-ul prodieta.ro mai usor de folosit. Continuand navigarea in site si dand click pe "ACCEPT" inseamna ca va dati acordul.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2017. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.