Monthly Archives: October 2013

Tocanita cu Quinoa

Trebuie sa recunosc inca de la inceput ca am trisat cu aceasta tocanita in sensul ca am ales varianta usoara (dar  la fel de sanatoasa) de la prodietabio.ro >> Tocanita cu quinoa si legume 100% naturala si sanatoasa.

Am tot timpul cateva astfel de plicuri in bucatarie si de cate ori vin acasa si nu am de mancare fac repede aceasta tocanita rapida (mai ales ca le-am luat la oferta, 4 lei fiecare alaturi de un alt produs care nu este la promotie). Este mult mai bine decat sa ma arunc intr-un sandwich cu paine bogat in calorii sau altceva procesat. Tocanita cu quinoa are foarte putine calorii, este bogata in fibre si nutrienti, tine de foame, asa ca se incadreaza cu succes la categoria “Mamici la Dieta”!

Tocanita cu quinoa

Tocanita cu quinoa

>>> Stiati ca.. Quinoa contine mai mult calciu decat laptele?  Sau ca datorita continutului mare de proteine complete, quinoa poate inlocui cu succes carnea, mai ales ca nu are deloc grasimi saturate?
Quinoa este incadrata in categoria superalimentelor, alaturi de semintele de in, germeni, mei, lucerna, aloe vera, orz verde si altele. Quinoa nu contine gluten. Quinoa contine si fier, substanta importanta pentru sanatatea celulelor rosii. In plus, contine lizina si este bogata in calciu, mangan, cupru si magneziu. Cititi mai multe informatii despre proprietatile nutritive ale quinoa in site-ul nostru www.prodieta.ro>quinoa.

Ingredientele pachetului de tocanita de la ProDietaBio.ro: Quinoa* prefiartă 70%, legume uscate* 28% ( linte galbenă*, ceapă*, dovlecei*, morcovi*, roșii*, țelină*, pătrunjel*), supă de legume* (sare de mare*, legume* ( ceapă*, morcovi*, roșii*, telină*, pătrunjel*), zahăr brun*, făină de orez*, extract de drojdie*, ulei de palmier*, turmeric*, leuştean*, nucşoară*, usturoi*, piper negru*), sare.

Tocanita cu quinoa prodietabio

Tocanita cu quinoa prodietabio

Modul de pregatire a tocanitei cu quinoa: Am pus continutul pachetului in craticioara cu apa si am fiert pentru 10 minute (putin mai mult decat scrie pe pachet). Am avut si cateva ciuperci pe care le-am tras repede la tigaie in paralel (simplu, doar cu putin ulei de masline si sare de mare). Un fir de rozmarin a completat perfect masa mea de dieta bogata in proteine si fibre.

Pregatirea simpla si rapida a tocanitei cu quinoa si legume

Pregatirea simpla si rapida a tocanitei cu quinoa si legume

Tocanita cu quinoa si legume bio

Tocanita cu quinoa si legume bio

Cannelloni cu spanac si ricotta

Gatesc reteta de cannelloni cu spanac si ricotta pentru ca este singura formula prin care reusesc sa conving si mofturosii familiei (in special pe pitic) sa manance spanac. Ne plac multe dintre retetele originale italiene, iar cannelloni cu spanac sunt deliciosi! Vom obtine o mancare usoara si sanatoasa, o optiune grozava pentru pranz sau masa de seara. Spanacul se combina foarte bine cu branza ricotta, care este proaspata si pufoasa.

Ricotta este de fapt o urda (branza dulce) mai fina, dar daca nu gasiti ca atare la magazin puteti folosi orice branza dulce bine scursa de apa.

Spanacul este foarte sanatos, este bogat in fibre, vitamina K, minerale precum calciu, fier, magneziu si mangan. In spanac gasim si mult acid folic, vitamina A si compusii acesteia cum sunt beta-carotenul, zeaxantina, luteina sau carotenoidele atat de importante pentru vedere. Spanacul este una dintre cele mai bogate surse de luteina. Un studiu din Statele Unite efectuat pe 36 644 de barbati a aratat ca spanacul previne aparitia cataractei. Spanacul stimuleaza raspunsul imunitar si contribuie la mentinerea sanatatii pielii, ajuta la buna functionare a ficatului si regleaza nivelul grasimilor din sange. Cititi mai multe despre >> proprietatile nutritive ale spanacului aici <<

Reteta cannelloni cu spanac branza ricotta

Reteta cannelloni cu spanac branza ricotta

Ingrediente pentru reteta de cannelloni cu spanac si ricotta:

  • 2 legaturi mari de spanac spalat
  • 2 cutii de ricotta (500 grame)
  • 250 grame cascaval ras
  • o cutie de cannelloni
  • 350 gr suc de rosii bio
  • o ceapa mare
  • 5 catei de usturoi feliati marunt
  • 100 gr unt
  • 2 linguri faina
  • 350 ml lapte
  • ulei de masline de buna calitate, condimente
Cannelloni cu spanac

Cannelloni cu spanac

Cum pregatim cannelloni cu spanac branza ricotta

Cum pregatim cannelloni cu spanac branza ricotta

Cum pregatim reteta de cannelloni cu spanac si ricotta:

  1. Punem in tigaia cu ulei de masline incins cateii de usturoi taiati felii. Adaugam dupa un minut spanacul bine scurs de apa (eu am folosit spanac proaspat dar puteti folosi si spanac frunze congelat). Lasam la foc mic pana scade spanacul. Nu trebuie sa fie foarte bine gatit pentru ca va mai sta si la cuptor. Inchidem focul si amestecam spanacul cu branza ricotta si jumatate din cascavalul ras. Punem compozitia de spanac cu riccotta si cascaval in cannelloni.
  2. Punem o lingura, doua de ulei de masline in tigaia adanca si sotam ceapa taiata marunt. Adaugam sosul de rosii (sau rosiile proaspete taiate marunt) si lasam la foc timp de 30 de minute. Putem pune sare de mare sau sare roz de Himalaya, busuioc, piper. Puteti sari peste pasul pregatirii sosului de rosii folosind un sos pregatit de-a gata >> va recomandam sosurile de rosii de calitate superioara cu ingrediente organice bio de la www.prodietabio.ro >> 

  3. In vasul termorezistent punem mai intai trei sferturi din sucul de rosii fiert de dvs sau de-a gata. Adaugam apoi cannelloni umpluti unul cate unul.
  4. Pregatim sosul bechamel: Punem untul (mai putin de jumatate de pachet) si faina intr-o cratita, la foc moderat, si amestecam bine pana se formeaza o pasta din cele doua ingrediente, fara sa lasam sa-si schimbe culoarea.  Adaugam treptat laptele caldut si amestecam incontinuu cu paleta de silicon sau cu telul pentru a evita formarea de cocolase. Lasam sa fiarba cand sosul capata o consistenta cremoasa. Potrivim de sare si piper si adaugam un pic de nucsoara rasa, dupa gust.
    (Daca sosul e de o consistenta mai groasa decat doriti, puteti adauga inca un pic de lapte fierbinte.) N-ar trebui sa dureze mai mult de 5 minute pregatirea sosului bechamel.
  5. Turnam sosul bechamel peste cannelloni. Punem pe margini restul de sos de rosii. Presaram cascavalul ras ramas si dam la cuptorul preincalzit la 190 grade C pentru 30 de minute!
Cum pregatim cannelloni cu spanac branza ricotta

Cum pregatim cannelloni cu spanac branza ricotta

 

Cannelloni cu spanac si ricotta fina

Cannelloni cu spanac si ricotta fina

 

Galbiori cu rozmarin

Galbiorii, asa cum sunt denumiti in popor, sunt un sortiment de ciuperci delicioase pe care le gasim la supermarket destul de des in timpul verii si toamna. Ciupercile sunt cunoscute mai ales in randurile vegetarienilor sau ale persoanelor care tin post sau cura de slabire, datorita continutului de proteine (fiind denumite si “carne vegetala”). Ciupercile au foarte putine calorii si de aceea, aceasta reteta se incadreaza cu succes la categoria “Retete pentru Mamici la Dieta”. Ciupercile sunt mai greu digerabile (motiv pentru care nu sunt recomandate copiilor sub varsta de 3 ani) si tin de foame foarte bine, un alt argument pentru care sunt recomandate celor ce vor sa slabeasca.

Mancare de ciuperci galbiori cu rozmarin

Mancare de ciuperci galbiori cu rozmarin

Noi ve prezentam un mod de pregatire a galbiorilor extrem de simplu: ii spalam foarte bine, ii scurgem de apa si ii punem in tigaia adanca in care am pus in prealabil ulei de masline. Punem capac si lasam circa 20 minute la foc mic. Ciupercile contin 80% apa, care in mare parte iese atunci cand sunt preparate termic. Taiem cativa catei de usturoi in felii mici cu cutitul si adaugam spre finalul pregatirii galbiorilor in tigaie alaturi de putina sare si piper. Mai lasam 5 minute pe foc tare dar fara capac la tigaie. Usturoiul isi va pastra mai pregnant aroma daca este adaugat la final, dara daca nu doriti sa-l simtiti prea mult il puteti pune inca de la inceput, odata cu ciupercile. Taiem marunt rozmarinul proaspat si busuiocul si le adaugam peste galbiori dupa ce stingem focul.

Ciuperci galbiori reteta de dieta/post/vegetarieni

Ciuperci galbiori reteta de dieta/post/vegetarieni

Ciupercile contin factori antibiotici naturali, ce pot lupta impotriva infectiilor. Galbiorii (Cantharellus cibarius) ajuta si la previnirea infectiilor respiratorii.

Tort cu crema Caramel

Tortul cu crema caramel nu este de dieta in nici un caz… Este atat de bun incat veti manca mai mult decat v-ati fi propus initial… Tortul caramel a fost facut special pentru ziua sotului meu cand a implinit 32 ani. La multi ani!

Tort caramel ornat cu cirese amare in sirop dulce.

Tort caramel ornat cu cirese amare in sirop dulce.

Iata ingredientele pentru blatul de tort caramel:

  • 4 oua;
  • 4 linguri de zahar pudra
  • 4 linguri de faina
  • 2 linguri de ulei
  • 2 linguri de cacao
  • praf de copt; esenta de rom
  • 100 gr nuci macinate fin.

Modul de pregatire a blatului de tort caramel: Batem albusurile spuma tare cu mixerul, adaugam zaharul pudra si mixam pana cand obtinem o spuma densa ca o bezea. Separat mixam cele 4 galbenusuri cu 2 linguri de ulei si esenta de rom, apoi turnam incet peste albusuri. Omogenizam usor cu o spatula de silicon. Faina amestecata in prealabil cu cacao si praf de copt se presara usor si se omogenizeaza cu compozitia de oua cu spatula si cu miscari usoare. La final amestecam usor si nuca macinata. Turnam in forma de copt. La cuptorul preincalzit la 190 grade C, blatul de tort va sta circa 15 minute.

I. Ingredientele pentru crema de ciocolata:

  • 200 gr ciocolata neagra pentru gatit
  • 200 ml frisca lichida
Ciocolata pentru crema de ciocolata

Ciocolata pentru crema de la baza

Modul de pregatire a cremei de ciocolata: Frisca lichida este incalzita intr-un ibric pana aproape de punctul de fierbere (dar nu lasam sa fiarba nici un pic). Turnam peste ciocolata neagra maruntita intr-un vas adanc si amestecam pana obtinem o crema omogena. Dam la frigider circa doua ore (trebuie sa aiba o consistenta cremoasa, dar nu tare) si mixam cu viteza cea mai mare a mixerului (asta e momentul in care veti aprecia faptul ca aveti un vas inalt, caci altfel va stropiti). Vom obtine o crema delicioasa de ciocolata, simplu de preparat si pufoasa! ***Daca doriti sa trisati veti gasi o metoda la sfrsitul articolului! 

(Eu am avut niste biscuiti cu caramel pe care i-am maruntit si i-am presarat peste crema pentru a da si un gust crocant, surprinzator. Nu este insa obligatoriu acest pas, tortul caramel iese bun si fara acestia!)

Tort cu crema de ciocolata si crema caramel

Tort cu crema de ciocolata si crema caramel

II. Ingredientele pentru crema de caramel:

  • 200 gr zahar
  • un pachet de unt de 250 gr cu grasime cat mai multa (am folosit unt cu grasime 82%)
  • 300 ml lapte
  • 4 linguri de faina alba

Modul de pregatire a cremei caramel: Topim cele 200 gr de zahar (eu am folosit o tigaie teflonata). Nu asteptam sa se inchida prea tare zaharul caramelizat la culoare si punem pachetul de unt. Incalzim putin la microunde 200 ml lapte (o cana) si turnam peste zaharul caramelizat si unt. Separat amestecam treptat cele  4 linguri de faina cu 100 ml lapte, turnam peste compozitia cu zahar si amestecam in continuu cu spatula de silicon pana se ingroasa si face bule de aer la fiert. Lasati sa se raceasca. Atentie: se raceste foarte greu acesta crema, dar oricum aveti la dispozitie cele 2 ore in care crema de ciocolata (tip ganache) trebuie sa stea la frigider.

Crema caramel montaj

Crema caramel montaj

III. Ne dorim o crema pentru ornat care sa curga usor dar nu prea mult si care sa fie destul de usoara cat sa “potenteze” gustul caramelului. Ingredientele pentru crema de ornat:

  • 100 gr frisca batuta (eu am folosit 100 ml lapte si jumate de plic de intaritor de frisca – conform specificatiilor de pe plic)
  • 100 gr mascarpone
  • 1 pliculet de 2 in 1 ness-cappuccino (sau orice aveti pe acasa, chiar si ness simplu) facut concentrat cu foarte putina apa calda.

Modul de pregatire: Mixam cele trei ingrediente si crema e gata. (…Stiati ca aceasta crema spumoasa, combinatia dintre frisca si mascarpone, este ideala si pentru tiramisu fara ou crud? Si este atat de simplu! )

MONTAJUL tortului: taiem blatul in doua parti; punem peste primul blat crema de ciocolata mixata spuma tare, apoi trei sferturi din crema caramel (care s-a racit si pentru ca inca nu a fost pusa la frigider este suficient de moale), al doilea blat de tort, restul de crema caramel. Dam la frigider pana se intareste foarte bine crema caramel (circa 40 minute) si punem crema de top pe care o lasam usor sa curga peste blaturi pentru un aspect natural. Felicitari: ati obtinut un tort caramel delicios!

Crema tort caramel

Crema tort caramel

Daca doriti sa “scapati mai usor”, puteti sari peste pasul realizarii cremei de ciocolata folosind o crema de-a gata! Va recomandam crema de ciocolata cu alune delicioasa:

ciocolata_tartinabila_bio

Crema de ciocolata cu alune delicioasa si sanatoasa

Biscuiti cu faina integrala de alac

Biscuiti digestivi realizati in casa, cu faina integrala (preferabil de grau bio alac, grau spelta foarte bogat in proprietati nutritive), oua de tara, unt, nuca de cocos razuita, faina proteica de dovleac, foarte putin zahar si putin indulcitor 100% natural stevia fara calorii >> iata descrierea biscuitilor mei preferati care nici nu ingrasa datorita faptului ca sunt bogati in fibre din faina de grau integrala si au foarte putin zahar.  Despre proprietatile nutritive ale graului alac >> puteti citi aici <<

Biscuiti cu faina integrala de grau spelta (alac) si faina proteica de dovleac.

Biscuiti cu faina integrala de grau spelta (alac) si faina proteica de dovleac.

De ce sa gatim astfel de biscuiti:

  • datorita fainii proteice de dovleac avem o dieta echilibrata iar biscuitii nu vor ingrasa caci proteina tine de foame;
  • bogat in vitamine, minerale si aminoacizi, graul alac are foarte putin gluten si este usor digerabil;
  • aportul de fibre din faina integrala de grau alac si din nuca de cocos razuita este esential pentru o dieta sanatoasa;
  • indulcitorul din planta stevia este 100% natural si ne ajuta sa nu ne ingrasam caci mentine glicemia la un nivel normal.
Biscuiti cu faina integrala de grau spelta (alac) si faina proteica de dovleac

Biscuiti cu faina integrala de grau spelta (alac) si faina proteica de dovleac

Ingredientele biscuitilor digestivi de casa:

Modul de pregatire: Punem toate ingredientele intr-un vas (mai putin nuca de cocos razuita) si framantam bine pana cand suntem multumiti de aspectul aluatului. La sfarsit adaugam si nuca de cocos razuita, framantam inca putin, punem in folie alimentara si dam la frigider 40 de minute. Aluatul va avea o culoare usor verzuie care va disparea insa dupa coacere. Puteti regla consistenta cu putina apa minerala sau lapte rece.

Biscuiti digestivi sanatosi

Biscuiti digestivi sanatosi

Intindem foaia de aluat, decupam forme simpatice si dam la cuptorul preincalzit in prealabil la 190 grade. Daca va permite cuptorul, este ideala coacerea atat de jos cat si de sus. In maxim 10 minute biscuitii sunt gata copti! Puteti oferi acesti biscuiti si copiilor caci aduc un aport important de vitamine, minerale, proteine, fibre necesare cresterii.

Faina de dovleac pentru biscuiti de casa. Click pe fotografie pentru pret si detalii.

Faina de dovleac pentru biscuiti de casa. Click pe fotografie pentru pret si detalii.

Tarta cu cartofi

Am scos pachetul de faina integrala de grau alac (faina de grau spelta – un grau mult mai bun calitativ decat cel normal, mai bogat in minerale si proprietati nutritive) ca sa fac niste biscuiti. Insa pentru ca nu avem nimic pentru cina, am decis sa fac repede si un aluat de tarta. Tarta cu cartofi poate fi o solutie rapida de aperitiv sau chiar fel de mancare principal. Cartofi, ceapa, branza, oua, cascaval gasim mai tot timpul in casa asa ca o putem face si spontan, cand nu mai stim ce sa gatim. Despre proprietatile nutritive ale graului alac >> puteti citi aici <<

Tarta cu cartofi si aluatul din faina integrala de grau spelta, alac

Tarta cu cartofi si aluatul din faina integrala de grau spelta, alac

Asa cum se va remarca si in fotografii, aluatul cu faina integrala de alac este mai inchis la culoare insa, spre surpriza placuta a tuturor participantilor la masa, nu se intareste si nu se faramiteaza cand e gata. Ramane inchegat si nici prea tare nici prea moale. In cazul biscuitilor, surpriza este si mai placuta, caci dupa zeci de experimente cu biscuiti din faina alba, am ajuns sa fiu mai multumita de prospetimea si fragezimea biscuitilor cu faina integrala de alac si nuca de cocos razuita (reteta aici).

Ingrediente pentru blatul tartei cu cartofi:

  •  250 gr faina integrala de alac (grau spelta)
  • 120 gr unt (eu am folosit unt cu grasime 82% iar calitatea a facut intr-adevar diferenta, in bine)
  • 1 ou
  • 2 linguri de apa minerala (puteti folosi si lapte)
  • 1 praf de sare

Cum pregatim blatul tartei de cartofi: simplu – amestecam si framantam toate ingredientele pana cand suntm multumiti de consistenta. Punem in foaie alimentara si dam la frigider 30 de minute, timp suficient sa pregatim umplutura (si chiar sa ne apucam in paralel de aluatul de biscuiti, caci daca tot incalzim cuptorul, il putem valorifica si pentru coacerea acestora la final).

Faina de alac, grau spelta, pentru aluat tarte sau blaturi.

Faina de alac, grau spelta, pentru aluat tarte sau blaturi. Click pe fotografie pentru a intra in magazinul online de unde puteti cumpara faina bio integrala de alac la numai 7.91 Lei/kg

Ingrediente pentru umplutura cu cartofi:

  •  4 – 5 cartofi medii
  • 1 ceapa (eu am folosit ceapa rosie dar ideala ar fi ceapa verde)
  • 200 gr branza
  • 100 gr cascaval razuit
  • 2 oua

Cum pregatim umplutura tartei cu cartofi: Fierbem in apa cu sare cartofii curatati si taiati cubulete. Batem ouale si maruntim in ele branza. Taiem ceapa marunt si o calim putin la tigaie cu ulei de masline. Oprim focul si adaugam si cartofii prefierti si scursi de apa. Adaugam amestecul peste cel de oua cu branza si omogenizam usor.

Scoatem aluatul de tarta de la frigider, il intindem bine si il potrivim cu indemanare in forma de tarta. Adaugam umplutura pregatita si apoi din restul de blat ramas taiem fasii subtiri pe care le punem frumos peste tarta, ca in fotografie. Adaugam cascavalul ras peste si dam la cuptorul preincalzit la 190 grade timp de circa 15 minute.

Tarta cu cartofi si blatul din faina integrala de alac.

Tarta cu cartofi

Tarta cu cartofi si blatul din faina integrala de grau spelta, alac.

Daca doriti sa pregatiti si reteta de biscuiti cu faina integrala de alac >> gasiti reteta aici <<