Papadia

Păpădia este considerată în întreaga lume ca fiind o plantă cu proprietăţi tonice, utilă pentru detoxifierea ficatului şi un real ajutor pentru digestie. În plus, păpădia este utilă pentru a scăpa excesul de apă din organism. Este o plantă foarte versatilă recomandată ca tinctură de medicina naturistă, dar care, de asemenea, poate fi consumată ca aliment şi chiar transformată în băutură. Frunzele de păpădie și rădăcinile sunt folosite nu numai pentru a curăţa ficatul, dar şi pentru a trata probleme cum ar fi diabetul, acnee, cancer, anemie, hipertensiune arterială, probleme urinare dar şi ale vezicii biliare, simptomul premenstrual, balonare, gaze.

Papadie

Ne amintim, probabil, cu toţii de copilărie când alergam prin iarbă admirând mici flori galbene care se transformă în puf magic – florile de păpădie. Nici nu ne gândeam că această iarbă care creşte peste tot în România este de fapt o minune medicament folosită în multe sisteme medicale antice. Florile, rădăcinile și frunze de păpădie au fost folosite de secole în medicina tradițională, în special pentru un ficat sănătos, pentru un bun sistem digestiv și ca un mod natural de a elimina retenţia de apă din organism. Putem culege păpădia şi o putem folosi conform îndrumărilor de mai jos sau putem alege varianta extrasului natural ca tratament naturist pentru ficat, detoxifiere si ca diuretic.

Păpădie: proprietăţi nutritive

Păpădia are proprietăţi nutritive esențiale pentru întregul corp. Frunzele de păpădie sunt bogate în substanțe nutritive, în special vitaminele A, C, și K  şi în minerale precum calciu, potasiu, fier şi mangan. Frunzele, care au un gust un pic similar cu rucola, conţin mult beta – caroten, care este cea mai comună sursă de vitamina A. Doar o porţie de frunze de păpădie conține până la de două ori doza zilnică necesară de vitamina A. În plus, ne oferă până la 50 % din necesarul zilnic de vitamina C și sunt, de asemenea, o sursă bună de vitamina E. Rădăcina și frunzele pot fi adăugate în salate alături de alte legume, însă pentru că păpădia este uşor amară, mergeţi pe ideea de puţin!

Florile de păpădie sunt, de asemenea, comestibile, având rol terapeutic de a stimula stomacul, splina, pancreasul şi digestia în general. Acestea conţin compuşi numiţi flavonoide, care dau florilor culoarea galben. Flavonoidele sunt aceiași antioxidanţi care se găsesc în vinul roşu şi în ceaiul verde, care ajută în lupta împotriva bolilor. Puteți adăuga petale de flori direct în salate sau le puteţi prăji uşor în ulei de măsline alături de alte legume.

Petalele de flori sunt folosite şi pentru a face vin de păpădie iar rădăcinile sunt folosite pentru celebra cafea fără cofeină din păpădie.

Rol de detoxifiere a ficatului

Rădăcina de păpădie este similară cu un bitter digestiv datorită proprietăţilor ei de a stimula producţia de sucuri digestive și bilă. Aceasta poate fi, de asemenea, utilă pentru inflamaţia si congestia ficatului și vezicii biliare.

Păpădia este aşadar un foarte bun diuretic natural, care elimină toxinele şi purifică sângele. Prin purificarea sângelui, ficatul este eliberat de stres căci are mai puțin de lucru. Pentru mulți dintre noi, ficatul este supraîncărcat cu volumul de muncă depus de zi cu zi. Ficatul este organul care descompune majoritatea medicamentelor pe care le luăm și elimină metaboliți din alcool și alimente grase. Păpădia aduce beneficii nu numai pentru ficat, dar, de asemenea, şi pentru partenerul său digestiv, vezica biliară. Vezica biliară este responsabilă pentru un flux biliar adecvat care să utilizeze grăsimile în mod corespunzător.

Păpădia este, de asemenea, de mare ajutor pentru diabetici, deoarece ajută organismul să producă insulina şi controlează glicemia. De asemenea, joacă un rol important în sănătatea oaselor fiind o bună sursă de calciu.

Cum scăpăm de retenţia de apă

Retenţia de apă este o reală problemă pentru multe persoane, mai ales că stilul de alimentaţie din zilele noastre presupune consumul a prea multă sare. Frunzele de păpădie reprezintă un diuretic eficient, ajutând la eliminarea apei în exces din organism şi scăzând în mod implicit tensiunea arterială. Frunzele sunt o sursă naturală bogată de potasiu, un mineral care este de multe ori pierdut în timpul urinării, ceea ce sugerează ca planta poate fi folosită în condiții de siguranță chiar și atunci când retenţia de apa este relaţionată de probleme cardiace.
Atât frunzele de păpădie cât şi rădăcina se pot bea ca ceai sau pot fi luate sub forma de capsule sau tinctura, extras natural.
Per ansamblu, această plantă este un tonic general, foarte valoros, care se va încadra în ritmul și ciclurile naturale ale corpului pentru a hrăni, trata și însufleți.

Puteti posta comentarii mai jos .


Mancare fara calorii

Facebook prodieta.ro

Extracte lichide de patrunjel si plante medicinale

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform EU Cookie LAW. info

1. Ce date colectam. Numele si adresa de email pentru formularul de comentarii (numele poate fi si pseudonim). Nu trimitem nici un fel de promotionale pe adresa de email si nici nu transmitem aceasta adresa catre terte parti. Istoricul de navigare, cum ai interactionat cu website-ul, adresa IP, ce tip de browser folosesti, cat a durat vizita, istoricul de cautare, numarul de pagini vizitate, date legate de traffic. Nu trimitem newslettere si nu primim plati online, deci nu colectam date de card bancar.
2. Cum sunt colectate datele. Colectam in mod indirect date prin intermediul cookie si scripturi de monitorizare. Datele colectate in scop de masurare a audientei si care in principiu sunt cele de istoric de navigare sunt pastrate timp de 50 de luni. Aceste date sunt anonimizate si folosite in scopuri statistice fara a se putea identifica persoana reala.
3. De ce colectam datele. Din motive de securitate pe website si trasabilitate.
4. Cine proceseaza datele. Google Analytics, Adwords si Google Search Console pentru servicii de analiza a traficului. Datele tale personale pot fi trimise catre forurile guvernamentale sau instantele judecatoresti in cazul in care exista un temei legal pentru aceasta.
5. Link-uri catre alte website-uri. Este posibil ca in paginile magazinului nostru online sa existe link-uri catre diferite alte site-uri sau retele sociale asupra carora compania nostra nu are niciun control sau influenta.
6. Cum sunt protejate datele mele. Datele tale sunt tinute pe servere securizate, protejate cu ajutorul softurilor antivirus si firewall. Am implementat atat din puct de vedere tehnic cat si la nivel organizational solutii si proceduri pentru ca datele tale sa fie pastrate in siguranta si sa ramana confidentiale.
7. Care sunt drepturile tale. Chiar daca initial ti-ai dat acordul pentru prelucrarea datelor tale, acest acord poate fi retras in orice moment pentru anumite date sau pentru toate (cu respectarea legii si a timpului de stocare). Pentru datele pentru care nu exista obiectiuni in a fi procesate ele se considera de drept procesabile.
8. Transferul datelor in afara UE. Datele colectate de magazinul online sunt gazduite pe servere aflate la Hetzner (https://www.hetzner.de/) si sunt localizate in Frankfurt Germania. In calitate de prestator de servicii european, Hetzner este supus si el normelor GDPR. Terții (Google, Facebook si altii care opereaza in UE) sunt obligați prin contract pentru a proteja și menține confidențialitatea datelor tale și să le utilizeze exclusiv pentru scopurile pentru care le oferim.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2017. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.