Fenicul: proprietati si beneficii

Feniculul are proprietăți nutritive valoroase (denumirea științifică este Foeniculum vulgare).

Fenicul bulb

Fenicul bulb

Feniculul poate fi folosit în bucătărie dar și pentru tratamentul naturist al multor afecțiuni. Mai precis, semințele de fenicul sunt valoroase pentru sănătate atunci când sunt preparate sub formă de ceai prin infuzie. Feniculul este folosit pentru îmbunătățirea digestiei, combaterea flatulenței, tratarea hipertensiunii arteriale, creșterea producției de lapte la mamele care alaptează și în tratamentul naturist al afecțiunilor respiratorii și gastro-intestinale. Este excelent în combaterea obezității deoarece suprimă apetitul și creează o senzație de sațietate.

Feniculul aparține familiei Umbelliferee – aceeași familie cu pătrunjelul, morcovul, mărarul și coriandrul. Are un gust aromat asociat cu lemnul dulce și anasonul. Textura feniculului este similară cu cea a țelinei, striată și crocantă. Bucătăria mediteraneană (singura apreciată de UNESCO în patrimoniul universal al umanității) include fenicul în foarte multe rețete. Feniculul este crocant și ușor dulce. Este format dintr-un bulb alb sau verde deschis din care pornesc tulpinile suprapuse. Acestea sunt acoperite la vârf cu frunze fine, verzi și cu flori care dau semințele de fenicul foarte apreciate în tratamentul naturist al mai multor afecțiuni ale sănătății. Toate părțile feniculului – bulbul, tulpina, frunzele și semințele sunt comestibile. Un castronel de fenicul feliat (87 gr) implică foarte puține calorii (numai 27 calorii).

Orice mâncare cu legume poate include și fenicul (supe, tocănițe, risotto, pilaf românesc, mâncare de linte, etc.). Puneți fenicul și în salate, garnituri și chiar în musaca. Acesta însoțește fructele de mare, carnea, peștele și legumele în tot felul de preparate.



Beneficii speciale pentru sănătate

Feniculul conține o combinație unică de fitonutrienți (printre care amintim flavonoidele rutin și quercitina) și diferite glicozide de kempferol, care îi conferă o puternică acțiune antioxidantă. Pentru cercetători, cel mai fascinant compus fitonutritiv din fenicul este totuși anetolul, principalul component al uleiului volatil. Mai multe studii au demonstrat că anetolul din fenicul reduce inflamațiile și ajută la prevenirea apariției cancerului. Pe lângă fitonutrienții speciali pe care îi conține, bulbul de fenicul este o excelentă sursă de vitamina C. Vitamina C este antioxidantul solubil de bază al organismului, capabil să neutralizeze radicalii liberi din corp. Dacă nu sunt combătuți, radicalii liberi provoacă distrugerea celulelor, ceea ce are drept consecință durerea și deteriorarea articulațiilor – simptome ale osteoartritei și artritei reumatoide.

Vitamina C pe care o regăsim în bulbul de fenicul are intens efect antimicrobian și este necesară pentru funcționarea optimă a sistemului imunitar.

Ajută la scăderea colesterolului

Bulbul de fenicul conține foarte multe fibre care pot ajuta la reducerea nivelului ridicat de colesterol. Fibrele îndepartează toxinele cu potențial cancerigen din colon. Pe lângă fibre, feniculul este bogat în folați, o vitamină din complexul B care este necesară pentru transformarea unei molecule periculoase – homocisiteina – în alte molecule benigne. Când înregistrează niveluri crescute, homocisteina poate afecta în mod direct pereții vaselor de sânge, fiind considerată un factor de risc important în cazul infarctului sau atacului cerebral.

Rețete cu fenicul

Salata cu fenicul

Salată cu fenicul feliat, portocale, semințe de rodie și ulei de măsline

Câteva sugestii de rețete rapide cu fenicul:

  • Sănătosul sote din fenicul și ceapă constituie o garnitură grozavă.
  • Combinați feniculul feliat cu avocado și portocale pentru a obține o salată delicioasă. 
  • Feniculul fiert înăbușit se potrivește foarte bine cu scoici.
  • Tradiționalele roșii și salata verde pot fi combinate cu fenicul.
  • Adăugați peste feliile subțiri de fenicul iaurt simplu și frunze de mentă.
  • Feniculul și somonul se potrivesc perfect pentru un platou elegant.
  • O altă rețetă pentru o salată gourmet: fenicul feliat, felii de portocale, roșii cherry, boabe de rodie și puțin ulei de măsline.
  • Rețeta de fenicul cu sos roz. Ingrediente pentru circa 4 porții: 3 bulbi de fenicul, 2 ouă, 3 linguri de ulei, 2 linguri pastă de tomate, 1 lingură muștar, 3 linguri lapte, 1 lămâie, ceapă verde, pătrunjel, sare, piper. Mod de pregătire a rețetei: Spălați bulbii, curățați foile externe tari și tăiați-i în sferturi; puneți-i să fiarbă în apă clocotită cu sare, timp de circa 10 minute până se înmoaie. Când sunt gata, scurgeți-i de apă și lăsați-i la răcit. Sperat faceți o maioneză tare din gălbenușuri, muștar, ulei, sare, piper și suc de lămâie. Când totul s-a omogenizat, adăugați laptele cald și încorporați pasta de tomate. Serviți bucățile de fenicul acoperite cu sosul roz și ornați cu pătrunjel și ceapă verde, tocate mărunt.

Feniculul nu este în mod normal un aliment alergen, nu conține cantități măsurabile de oxalați sau purine și nici nu este inclus în raportul Ghidul cumpărătorului pentru pesticidele din produse din 2010 al Environmental Working Group ca fiind unul dintre cele mai încărcate 12 alimente cu reziduri de pesticide.

Vitamine și minerale

Profilul nutrițional pentru fenicul: este o excelentă sursă de vitamina C. Este bogat în fibre, potasiu, molibden, mangan, cupru, fosfor și folați. Este, de asemenea, o sursă bogată de calciu, magneziu și fier.

Calmarea colicilor cu fenicul

Părinții copiilor cu colici s-au bazat dintotdeauna pe fenicul pentru a ajuta la calmarea durerilor bebelușilor. Mai multe studii au dovedit rezultate favorabile atunci când au evaluat eficiența feniculului în scăderea în frecvență și intensitate a colicilor.
Într-un studiu publicat în 2003 în Terapii Alternative, cercetătorii au declarat că administrarea extractului de fenicul a eliminat colicile la 65% dintre bebeluși, semnificativ mai mult decât în cazul bebelușilor cărora li s-a administrat un placebo. Consultați-vă și cu pediatrul dvs. înainte de a-i da ceai de fenicul bebelușului.

Feniculul este bun și pentru mămicile care alăptează

Feniculul este omniprezent în toate amestecurile de ceai din plante existente în comerț pentru mamele care alăptează. Mămicile care alăptează pot bea cât mai mult ceai din semințe de fenicul.

Ceai de fenicul – numeroase beneficii

Cel mai bun mod pentru a pregăti ceaiul de fenicul: zdrobiți ușor cu o linguriță semințele de fenicul și apoi adăugați semințele pisate în apa clocotită.

Ceaiul de fenicul este un remediu tradițional, naturist, pentru tratarea simptomelor afecțiunilor tractului respirator, precum bronșita și tusea cronică, pentru pietre la rinichi, dismenoree, greață ori diaree. Poate fi util și în tratarea infecțiilor bacteriene și fungice.

Consumul regulat de ceai de fenicul ajută la eliminarea excesului de apă din organism deoarece acționează ca un diuretic. De asemenea, puteți reduce pungile de sub ochi cauzate de retenția de apă aplicand ceai concentrat sub ochi. Pe lângă prevenirea și eliminarea retenției de apă, ceaiul din semințe de fenicul ajută la eliminarea toxinelor și reduce riscul apariției problemelor tractului urinar. Are proprietăți sudorifice, stimulând transpirația. Feniculul este un pansament pentru stomac, calmează foarte bine arsurile gastrice și ajută la digestie. Dacă beți ceai de fenicul înainte de masă, acesta taie pofta de mâncare și astfel ajută persoanele care doresc să slăbească.

Puteti posta comentarii mai jos .


Mancare fara calorii

Facebook prodieta.ro

Extracte lichide de patrunjel si plante medicinale

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform EU Cookie LAW. info

1. Ce date colectam. Numele si adresa de email pentru formularul de comentarii (numele poate fi si pseudonim). Nu trimitem nici un fel de promotionale pe adresa de email si nici nu transmitem aceasta adresa catre terte parti. Istoricul de navigare, cum ai interactionat cu website-ul, adresa IP, ce tip de browser folosesti, cat a durat vizita, istoricul de cautare, numarul de pagini vizitate, date legate de traffic. Nu trimitem newslettere si nu primim plati online, deci nu colectam date de card bancar.
2. Cum sunt colectate datele. Colectam in mod indirect date prin intermediul cookie si scripturi de monitorizare. Datele colectate in scop de masurare a audientei si care in principiu sunt cele de istoric de navigare sunt pastrate timp de 50 de luni. Aceste date sunt anonimizate si folosite in scopuri statistice fara a se putea identifica persoana reala.
3. De ce colectam datele. Din motive de securitate pe website si trasabilitate.
4. Cine proceseaza datele. Google Analytics, Adwords si Google Search Console pentru servicii de analiza a traficului. Datele tale personale pot fi trimise catre forurile guvernamentale sau instantele judecatoresti in cazul in care exista un temei legal pentru aceasta.
5. Link-uri catre alte website-uri. Este posibil ca in paginile magazinului nostru online sa existe link-uri catre diferite alte site-uri sau retele sociale asupra carora compania nostra nu are niciun control sau influenta.
6. Cum sunt protejate datele mele. Datele tale sunt tinute pe servere securizate, protejate cu ajutorul softurilor antivirus si firewall. Am implementat atat din puct de vedere tehnic cat si la nivel organizational solutii si proceduri pentru ca datele tale sa fie pastrate in siguranta si sa ramana confidentiale.
7. Care sunt drepturile tale. Chiar daca initial ti-ai dat acordul pentru prelucrarea datelor tale, acest acord poate fi retras in orice moment pentru anumite date sau pentru toate (cu respectarea legii si a timpului de stocare). Pentru datele pentru care nu exista obiectiuni in a fi procesate ele se considera de drept procesabile.
8. Transferul datelor in afara UE. Datele colectate de magazinul online sunt gazduite pe servere aflate la Hetzner (https://www.hetzner.de/) si sunt localizate in Frankfurt Germania. In calitate de prestator de servicii european, Hetzner este supus si el normelor GDPR. Terții (Google, Facebook si altii care opereaza in UE) sunt obligați prin contract pentru a proteja și menține confidențialitatea datelor tale și să le utilizeze exclusiv pentru scopurile pentru care le oferim.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2017. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.