Lapte si faina de migdale

Făina de migdale este bogată în proteine şi grăsimi bune pentru sănătate, fiind recomandată chiar și dacă ținem dietă. Celebrele macarons au făcut ca făina de migdale să fie deosebit de apreciată și printre cofetari. Rețeta de macarons de casă poate fi găsită și în site-ul prodietabio.ro. Făina de migdale bio este versatilă, uşor de utilizat în bucătărie în multe reţete şi, cel mai important dintre toate, are un gust delicios.

Făina de migdale este încadrată și la categoria pudră proteică tocmai datorită faptului că este foarte bogată în proteine vegetale de cea mai bună calitate. Este o alegere optimă pentru familia tuturor, pentru că este mult mai hrănitoare decât alte tipuri de făină fără gluten (dar cu amidon), cum ar fi făina de orez, porumb, cartofi sau tapioca.

Făină de migdale este foarte hrănitoare, uşor de utilizat şi accesibilă. Pentru persoanele care consumă numai alimente cu indice glicemic mic, este utilă informația că făina de migdale nu crește foarte mult glicemia și ca atare nu îngrașă dacă este consumată în cantități medii. Este bogată în proteine și grăsimi vegetale sănătoase, dar săracă în carbohidraţi (zaharuri). Spre deosebire de alternativa făinii de grâu, făina de migdale este catifelată, delicioasă și poate fi utilizată și în rețete raw vegan. Poate fi adăugată în bolul de cereale al adulților sau copiilor ori în clasicul desert orez cu lapte care va fi astfel mult îmbunătățit din punct de vedere nutritiv. 

Dintre toate tipurile de făină fără gluten, făina de migdale este superioară din punct de vedere al componentelor nutritive, al gustului deosebit şi, de asemenea, al utilizării lejere în bucătărie.

Migdale – sâmburi, făină sau lapte?

Migdalele îşi au originea într-o zonă care se întinde din subcontinentul indian de nord spre vest către Siria, Israel şi Turcia. Acestea au fost cultivate încă din antichitate, de-a lungul ţărmului mediteranean, apoi în nordul Africii şi sudul Europei şi, mai recent, transportate în alte părţi ale lumii, în special California.
Migdala este sămânţa fructului care creşte pe migdal, un copac de dimensiuni medii, care dezvoltă flori parfumate roz şi albe. Precum pomii fructiferi din aceeaşi categorie (piersicii, cireşii, caişii) migdalii conţin fructe cu sămânţă tare în interior. Migdalele sunt disponibile pe tot parcursul anului şi sunt cele mai proaspete în timpul sezonului de vară.

Pentru a consuma mai multe migdale în alimentaţia zilnică, acestea se pot bea! Laptele natural de migdale este o alternativă a laptelui clasic. Laptele de migdale are un preț rezonabil, fiind o foarte bună sursă de proteine, vitaminele A, D şi E și calciu. Mai mult, laptele de migdale este 100% fără lactoză şi fără colesterol. Acest lapte se poate cumpăra în varianta eco în magazinul online prodietabio.ro – Lapte de Migdale BIO 1L – şi se poate consuma ca atare, alături de cereale la micul dejun, în smoothie-uri în combinație cu fructe și pudră proteică din semințe de in, cânepă sau dovleac.

De multe ori ni se face foame la serviciu, în mașină sau în situații în care, din păcate, recurgem la covrigei sau snacks-uri nesănătoase. Este recomandabil să avem deja pregătit un pachețel cu 10-15 migdale la noi care vor tăia pofta de mâncare și vor aduce foarte multe beneficii sănătății. Ori, în numai 2 minute, putem pregăti de acasă dimineața un milkshake cu făină de migdale, lapte (de preferat lapte vegetal – vezi aici), polen și cacao bio crudă. Dacă îl pregătiți cu lapte vegetal aveți garanția că nu se alterează până după ora prânzului.

Beneficii pentru sănătate

Migdalele sunt bogate în grăsimi mononesaturate, acelaşi tip de grăsimi sănătoase care se găsesc în uleiul de măsline şi au fost asociate cu un risc scăzut de boli de inimă.

Migdalele au capacitatea de a reduce riscul de boli de inimă datorită acţiunii antioxidante a vitaminei E. Migdalele consumate ca atare sau sub formă de făină de migdale au capacitatea de scădere a colesterolului rău LDL datorită conținutului de grăsimi mononesaturate (LDL este o formă de colesterol asociată cu ateroscleroză şi boli de inimă).

O cercetare recentă asociază includerea migdalelor în dieta zilnică cu ridicarea valorilor sanguine ale lipoproteinelor cu densitate mare (HDL – colesterol bun) şi scăderea valorilor sanguine a lipoproteinelor cu densitate mică (LDL – colesterol rău). Reducerea colesterolului din lipoproteinele cu densitate mică (LDL) scade riscul de a dezvolta boli de inimă.

În plus, faţă de grăsimile sănătoase şi de vitamina E, un sfert de cană de făină de migdale conţine aproape 99 mg de magneziu (care reprezintă 24,7% din valoarea zilnică necesară corpului pentru acest mineral important) plus 257 mg de potasiu.
Migdalele nu reduc doar glicemia de după-masă ci furnizează, în plus, antioxidanţi necesari pentru a reduce eliberarea de radicali liberi nocivi (vinovați de inflamații și daune ale ADN-ului). Alte beneficii potenţiale pentru sănătate ale consumului de migdale ori făină de migdale includ îmbunătăţirea aspectului tenului, un tranzit bun al alimentelor prin colon şi prevenirea cancerului.

Cercetătorii care au studiat datele din Nurses Health Study au avut un rezultat impresionant, respectiv au constatat o reducere de 45% a riscului de a dezvolta boli de inimă atunci când au fost consumate migdale sau când untul de migdale a înlocuit în alimentația zilnică alte tipuri de grăsimile saturate (găsite în carne şi produse lactate).

Conform unui alt studiu publicat în British Journal of Nutrition consumul de migdale reduce indicele glicemic după servirea unei mese şi stabilizează glicemia din sânge în funcţie de doza de migdale consumată. „Toate componentele lucrează împreună”, explică doctorul Gene Spiller, director al Centrului de sănătate şi cercetare din Los Altos, California. „Sunt fibrele, grăsimile nesaturate, arginina, sterolii din plante şi alte fitochimicale. Toţi lucrează împreună pentru scăderea colesterolului şi pentru prevenirea bolilor de inimă.”, a explicat acesta.

Făina de migdale este o alegere excelentă pentru pregătirea a numeroase rețete, deoarece are mai puţine glucide şi mai multe proteine decât făina de grâu.

Rețeta de clătite dietetice cu făină de migdale şi ulei de cocos
Iată o rețetă de clătite fără făină albă, ci numai făină naturală din migdale, pentru un gust deosebit. Aceste clătite sunt și dietetice pentru că au foarte puțini carbohidrați. 100 gr de făină de migdale au numai 5,6% carbohidrați. Citiți mai multe și despre beneficiile aduse de uleiul de cocos (despre care nutriționiștii au numai cuvinte de laudă).
Ingrediente necesare rețeta de clătite dietetice fără făină de grâu: 
• 1 cutie de 120 gr făină de migdale
• 2 ouă
• 1/2 cană apă minerală
• 2 linguri ulei de cocos
• 1/4 linguriță sare
• 1 lingură zahăr din trestie

Mod de preparare al clătitelor:
1. Amestecăm ingredientele uscate într-un bol de mărime medie.
2. Într-un castron separat, batem ouăle până când încep să apară mici bule.
3. Punem pe foc o tigaie neaderentă cu o linguriţă de ulei vegetal din cocos.
4. Adaugăm uleiul de cocos ușor încălzit (ca să aibă o consistență fluidă) și apa minerală peste ouă și se amestecă de câteva ori compoziţia.
5. Adăugăm ingredientele umede peste făină și amestecăm cu o lingură de lemn până la omogenizare.
6. Se toarnă câte un polonic din compoziţie în tigaie. Aceste clătite nu vor face bule precum clătitele din făină albă, de aceea trebuie să fie întoarse invers atunci când sunt rumenite pe partea de jos.
7. Se servesc cu fructe proaspete, sirop de arțar, unt, gem, etc. Vă recomandăm gemurile și dulcețurile fără zahăr adăugat » vezi aici «
Poftă bună!
Puteti posta comentarii mai jos .


Mancare fara calorii

Facebook prodieta.ro

Extracte lichide de patrunjel si plante medicinale

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati calitatea serviciilor. Va cerem acordul conform EU Cookie LAW. info

Utilizam cookie-uri pentru a face site-ul prodieta.ro mai usor de folosit. Continuand navigarea in site si dand click pe "ACCEPT" inseamna ca va dati acordul.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2017. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.