Elena Rosu, Tehnician Nutritionist

Elena Roșu, absolventă a Liceului Pedagogic, specializarea Educator și Învățător, Facultății de Jurnalism și a Cursurilor Acreditate de Ministerul Muncii și cel al Educației de Tehnician Nutriționist, cu PFA în acest domeniu.
Cum se combină toate aceste specializări? În blogul despre nutriție pentru copii și adulți www.proDieta.ro ce are peste 10.000 vizitatori unici în medie în fiecare zi. Peste 300.000 lunar. Cum ar fi să ne întâlnim cu toții zilnic într-un anume loc la o anume oră? Ne-ar trebui un stadion. Glumesc… Avem loc online, e mai mult spațiu.

Tehnician Nutritionist Elena Rosu. Intra pe facebook.com/prodieta

Tehnician Nutritionist Elena Rosu. Intra pe facebook.com/prodieta

Vă spuneam despre vizitatorii blogului pentru că ei mi-au dat acest imbold în toți acești ani să perseverez în a scrie despre nutriție. Peste 1000 articole. Spiritul meu de jurnalist nu s-a rezumat numai la date seci, proprietăți nutritive ale alimentelor sau diete stricte, ci și la discuții cu cititorii, întâlniri, repere despre cum putem schimba ceva în bine pentru silueta și mai ales pentru sănătatea noastră dar și a copiilor noștri!

Pentru anul 2017 deschid posibilitatea discuțiilor pe facebook. Acolo unde răspunsul este deja în site-ul al cărui editor sunt voi da link-urile, iar acolo unde răspunsul este mai scurt voi scrie direct pe wall.  Vă invit să îmi adresați întrebări și pe facebook.com/prodieta ori să dați like paginii pentru că eu postez articole și recomandări în medie de 2 ori pe săptămână.

Un nutriționist ar trebui să fie un exemplu în sine, nu? Dacă vorbește despre cum să obținem silueta ideală, atunci ar trebui ca și domnul sau doamna cu acest titlu, de tehnician nutriționist, să aibă o siluetă ireproșabilă! Este și cazul meu?!

Ei bineee…. Am avut silueta ideala până să împlinesc 30 de ani. Credeți că mă pasiona prea mult nutriția atunci când aveam silueta perfectă? Ei bine, nu! Lucrurile s-au schimbat în momentul în care tendința de îngrășare și-a făcut apariția ușor ușor. În momentul în care a trebuit să lupt cu inamici redutabili precum centimetrul și cântarul, preocuparea pentru nutriție a devenit prioritară. Iar operația de colecist m-a determinat să iau lucrurile în serios. Prin urmare, aceste lucruri mă determină să fiu implicată personal în “bătălia” zilnică pentru echilibru alimentar și dietă sănătoasă ca stil de viață!

Ce ne facem dacă suntem gurmanzi? Dacă pur și simplu ne place să mâncăm?

Alimentația este interdependentă de gust. Tindem să mâncăm numai alimentele care ne plac la gust pentru că în evoluția noastră ca ființe umane, în funcție de gust am separat alimentele comestibile de cele necomestibile. Însă vremurile moderne au adus cu sine capcane ale alimentației care se sprijină tocmai pe gusturi, pe abundență, pe mult și accesibil.

Prin urmare, grumanzii ar trebui să fie bine informați. Și pot începe acest demers având răbdare să citeasca acest articol până la capăt :))

Astăzi găsim atât de multe alimente delicioase în magazine… Între raioanele supermarketurilor este câte ceva pe gustul fiecăruia dintre noi. Multe au potențiatori de arome (glutamat) dar câți citesc etichete și câți înțeleg ce citesc? Știu… Nu numai supermarketul este vinovat. În zone oarecum izolate sunt multe persoane care nu cumpără de la supermarket alimente ambalate și totuși sunt supraponderale ori au probleme de sănătate. Da, pentru că nu mulți mai fac pâine cu tărâțe în casă la cuptor de lemne, ori prăjituri doar o dată pe săptămână, pentru că făinoasele, carnea de porc, zahărul rafinat sunt ușor accesibile și acolo. Și toate produsele rafinate și concentrate îngrașă, mai ales dacă suntem statici.

De ce ne îngrășăm și de ce ne îmbolnăvim de boli metabolice?

Pentru că:
• avem la dispoziție multă mâncare nesănătoasă (în țările civilizate, desigur. Ne încadrăm și noi cu România),
• nu întotdeauna mâncarea este de cea mai bună calitate iar acest lucru afectează detoxifierea organismului și arderea grăsimilor.
• mâncăm mai mult decât avem nevoie pentru că punem plăcerea gustului pe primul loc și
• nu compensăm caloriile în plus cu mișcare, activitate fizică.
Sigur, sunt și alți factori precum cei ereditari, influențele mediului geografic, vremii, politica de sănătate și accesul la medicamente. Dar alimentația dezechilibrată este totuși pe primul loc. Este un foarte simplu calcul matematic: ingerăm mai multe calorii decât ardem. Asta se traduce prin îngrășare. De ce mâncăm mai mult decât avem nevoie? E o discuție pe fiecare dintre noi o putem avea cu noi înșine…

Zahărul are un gust bun și aproape oricare dintre noi alegem cu mare plăcere un desert în locul unei felii de ardei gras. Și mă voi opri puțin la ardei (apropo, știați că ardeiul gras are mai multă vitamina C decât lămâia? Fără a fi acru. Și că o felie de ardei poate înlocui o felie de pâine? Pe ea putem pune brânză, cașcaval, etc) Să revenim și să recunoaștem, ardeiul gras nu are un gust chiar atât de bun și oricum, nu comparabil cu cel al unei felii de pâine proaspete, al unei bucăți de ciocolată, ecler, papanaș, etc. Exemplele ar putea continua.

În această privință însă, putem compara astfel lucrurile: să mâncăm ceea ce ne place în aceași măsură în care cheltuim și banii din salariu numai pe ceea ce ne place…
“Factura de la întreținere și gaze nu îmi place, cea de la curentul electric nici atât, telefonul a venit cam mult…naaa, nu dau banii pe așa ceva pentru că pur și simplu aceste facturi nu îmi plac! Mie îmi place sa merg la restaurant, să îmi cumpăr haine de la mall, aș merge și într-o vacanța, ei bine da, pe asta voi cheltui toți banii mei :)” Serios?!…

Mama ar spune că în viață mai facem și ceea ce trebuie, nu numai ceea ce ne place. Prin urmare, dacă pentru a fi sănătoși și cu un corp armonios trebuie să mâncăm anumite alimente, înseamnă că nu putem pune în farfurie numai ceea ce ne place. Gustul nu trebuie să fie mai presus de sănătate…

Revenind așadar la alimentație, „legumele crude nu îmi plac, cerealele integrale neîndulcite sunt anoste, sucul de roșii e ciudat iar pâinea din secară cred că a fost inventată doar ca să fim pedepsiți… Îmi place să mănânc pâine albă, mezelurile sunt delicioase, să recunoaștem, iar sucurile acidulate nu pot fi chiar atât de rele de vreme ce se găsesc peste tot și toată lumea le consumă… „

Ei bine, dacă nu ne permitem să ne cheltuim tot salariul pe vacanțe, haine și restaurante, tot astfel și în alimentație nu ne putem permite să-i oferim organismului numai ceea ce îi place la gust…

Iar dacă ne aflăm la o discuție despre nutriția sănătoasă înseamnă că am făcut deja primul pas spre acceptarea faptului că alimentația sănătoasă și echilibrată nu se rezumă numai la alimente extraordinar de delicioase…. Nu ne poate determina nimic să mâncăm ceea ce ne displace total (nu, nu vă va obliga nimeni să mâncați broccoli dacă nu vă place deloc), dar poate nici nu ar trebui să refuzăm toate legumele, peștele, fructele cu indice glicemic mic ori cerealele integrale neîndulcite, din motiv că nu sunt la fel de bune la gust precum mezelurile sau dulciurile zaharate.

Ne întrebăm: de ce e atât de greu să slăbim?

Evident, greutatea depinde de cât de mult mănânci şi de câte calorii arzi. Ceea ce multă lume nu ştie este că foamea şi energia sunt controlate de către creier, fără ca noi să conştientizăm asta. Nu trebuie să îi spunem noi organismului „acum e momentul să mănânci / acum nu mai ai energie deci îți trebuie ceva de mâncare”. Organismul trebuie să ne spună nouă și noi să îl ascultăm, să mâncăm de foame, nu pentru gust sau pentru că e ora exactă…
Din punctul de vedere al evoluţiei, împotrivirea corpului la pierderea în greutate e firească. Corpul nostru nu prea vrea să ne lase să slăbim ușor și e convins că ne face un bine!
Când mâncarea era greu de găsit, strămoşii noştri erau nevoiți să-şi conserve energia ca să supravieţuiască; luau în greutate când aveau hrană, ca să reziste pe timp de foamete. De-a lungul istoriei omenirii, foametea a fost o problemă mult mai mare decât supraalimentarea. Vorbim de sute de mii de ani…omenirea nu a avut mâncare prea multă la dispoziție iar de doar câteva zeci de ani e abundență de mâncare. Ei bine organismul nostru încă nu e adaptat la abundență și sedentarism.
Aşa se explică un fapt trist, dar adevărat: Greutatea predefinită poate creşte, dar foarte rar scade pe termen lung. De aceea dietele funcționează pentru puțin timp și apoi ne îngrășăm imediat la loc (dacă nu menținem ritmul hipocaloric). Dacă v-aţi auzit vreodată mama spunând că viaţa nu-i dreaptă, și la asta se referea!

Ne-ar plăcea să credem că creierul ne poate spune dacă trebuie să slăbim sau nu, dar nu poate. Dacă slăbeşti foarte mult, ţi se face foame, iar muşchii consumă mai puţină energie. Dr. Rudy Leibel de la Columbia University a arătat că oamenii care au pierdut 10 la sută din greutatea corpului au ars între 250 şi 400 mai puţine calorii, pentru că metabolismul lor se reduce. E un număr mare de calorii. Asta înseamnă că o persoană care a slăbit trebuie să mănânce pentru tot restul vieţii mai puţin decât cineva cu aceeaşi greutate, care a fost slab dintotdeauna. Grijă mare așadar să nu ne îngrășăm! Nu e ca și cum am putea spune, ei… nu e nici o problemă, ne îngrășăm puțin de sărbători, apoi slăbim apoi la loc. Partea cu slăbitul după îngrășare e ca lipitul cioburilor după ce am spart vaza de flori, nu va mai fi niciodată la fel.

O dietă de succes nu scade greutatea predefinită. Chiar dacă ţi-ai menţinut noua greutate timp de şapte ani, creierul tot încearcă să te facă să te îngraşi. Dacă nu ai avea ce mânca, scăderea în greutate ar fi un rezultat logic. Dar în lumea modernă avem ce mânca, tentațiile sunt la îndemână, e greu să ne abţinem de la mâncarea delicioasă, ieftină, accesibilă.

Slăbirea și nutriția sunt bune prietene cu psihologia!

Psihologii împart consumatorii în două grupuri:
• cei care se lasă în voia foamei şi
• cei care controlează ce mănâncă, prin voinţă, ca majoritatea celor care ţin regim.
Să-i numim consumatori intuitivi şi consumatori raţionali. Interesant, consumatorii intuitivi sunt mai puţin predispuşi la excesul de greutate şi se gândesc mai puţin la mâncare. Consumatorii raţionali sunt mai vulnerabili la reclame, porţii mari şi bufete stil “oricât poţi mânca”, tinzând să mănânce prea mult. O mică indulgenţă, cum ar fi o lingură de îngheţată, poate declanşa un apetit de necontrolat în cazul consumatorilor raţionali. În special copiii trec prin acest ciclu de abţinere şi apoi consum excesiv.

Generația copiilor care deja țin dietă dar sunt din ce în ce mai grăsuți…

Nu trebuie să stresăm copiii (mai ales fetițele) cu dietele. Chiar dacă sunt grăsuți. Știți de ce? Se vor abține toată copilăria de la mâncare și vor asimila acest lucru cu interzicerea. Iar atunci când vor fi adulți vor spune, m-au stresat părinții atâția ani cu ce am voie și cu ce nu am voie, încât acum că sunt adult, fac ce vreau, mănânc ce vreau și mai ales cât vreau. Nu mă mai oprește nimeni!
Mai multe studii pe termen lung au arătat că fetele care au ţinut cure de slăbire în adolescenţa timpurie au de trei ori mai multe şanse să devină supraponderale în următorii cinci ani, chiar dacă la început aveau o greutate normală. Aceste studii au arătat că aceaşi factori care au determinat creşterea în greutate au prezis şi apariţia tulburărilor alimentare. Unul dintre aceşti factori, atenţie părinţi! se referă la comentariile răutăcioase ale membrilor familiei despre greutatea adolescentului. Deci nu faceţi asta.

Ce-i de făcut în mod concret?

CONȘTIENTIZARE. Nu spun că trebuie să învățați să meditați sau să faceți cursuri de yoga. Mă refer la obiceiurile alimentare: învățați să vă înțelegeți corpul, ca să mâncați când vă e foame și să vă opriți când simțiți că începeți să vă săturați. Știați că… multora le este frică de senzația de foame? Nu este o glumă. Foarte multe persoane mănâncă înainte de apariția senzației de foame. Pur și simplu. Că oricum li se va face foame mai încolo…
Nu mâncați doar pentru că vă place gustul mâncării, pentru că vă e la îndemână, pentru că alții mănâncă în fața dvs, pentru că e o ocazie, pentru că oricum urmează să vi se facă foame la un moment dat, ci numai pentru că vă e foame în acel moment. Concret, luăm în greutate pentru că mâncăm când nu ne e foame și pentru că punem gustul și plăcerea de a mânca înaintea nevoii de mâncare. Și pentru că societatea modernă a adus cu sine abundența de alimente prea bogate caloric!
În țările civilizate (insist, aici includem și România), 80% din fetele de 10-14 ani spun că au urmat o cură de slăbire. Ce-ar fi să le spunem fetelor care țin cure că pot să mănânce când le e foame? Ce-ar fi să le învățăm să-și cunoască apetitul, în loc să se teamă de el? Cred că multe ar fi mai fericite și mai sănătoase, iar la maturitate ar avea o greutate normală. Haideți să nu mai mâncăm doar pentru că e ora fixă de masă. Haideți să mâncăm pentru că ne este foame.

A, dar lucrurile se complică… Și dacă mâncăm când ne e foame dar alegem alimente nepotrivite?

Mâncăm prea mulți carbohidrați simpli, ,,carbohidrați răi”, cum ar fi zaharurile, făinoasele rafinate, orezul alb (și alcoolul are calorii multe și oarbe), iar impactul negativ este dublu: ingerăm toate aceste calorii care nu ne satură pentru că nu au fibre, acestea sunt absorbite rapid în sânge, iar nivelul glicemiei crește instantaneu. Pancreasul secretă insulină pentru a-i cobori nivelul, ceea ce este bine. Dar insulina accelerează transformarea caloriilor în grăsime. Și astfel, ideea este nu să trecem la carne de porc, șuncă și cârnați (sau mai elegant spus la proteină animală ca în dieta Dukan) – acestea nu sunt alimente sănătoase pe termen lung – ci să trecem de la ,,carbohidrați răi” la ,,carbohidrați buni”. Aceștia sunt alimentele integrale sau carbohidrații nerafinați: fructe, legume, făina integrală, cereale integrale neîndulcite, bulgur, hrișcă, quinoa, orez brun sau negru, care în forma lor naturală sunt bogate în fibre. Iar fibrele provoacă sațietate înainte de a ingera prea multe calorii și încetinesc absorbția, astfel încât nu se produce o creștere rapidă a glicemiei (așa numiții carbohidrați complecși cu eliberare prelungită).

O singură lingură de ulei are 100 calorii! Uleiul de floarea soarelui este pro inflamator (adică poate provoca boli). Evitați orice mâncare prăjită (indiferent de tipul de ulei) și adăugați ulei de măsline, avocado, cocos sau alte alimente ca și cum ar fi condimente, adică puțin.
Nu doar ceea ce eliminăm din dietă, ci și ceea ce includem are un efect protector. La fel cum nu toți carbohidrații au efect negativ, nici toate grăsimile nu sunt rele. Există și grăsimi bune. Iar acestea sunt cu precădere cele numite acizi Omega-3. Ele pot fi găsite, de exemplu, în uleiul de pește. Iar grăsimile rele sunt cele ca acizii grași trans și alimentele procesate și grăsimile saturate, pe care le găsim în carne. 3 grame pe zi de ulei de pește sau de krill pot reduce riscul de atac de inimă și moartea subită cu 50 până la 80%. Ajută de asemenea la scăderea riscului de cancer la sân, prostată sau cancer de colon. Vi se pare ciudat să luați suplimente alimentare preventiv? Acum ceva ani multora li se părea ciudat să se spele pe dinți cu pastă specifică zilnic, dar acum suntem convinși că ne face bine și a devenit ceva normal.

Să vorbim și despre Dieta Dukan

Da, poți slăbi cu Dukan, dar „sănătatea” ta nu va fi tocmai fericită. Constipație, respirație urât mirositoare, dureri de cap, toxine acumulate – dieta Dukan nu este un mod sănătos de a mânca (din punctul meu de vedere). În concluzie, ai putea să slăbești și să începi să devii atrăgător, dar atunci când oamenii se apropie de tine vei avea o problemă. 🙂
Și într-o nota mai serioasă, au fost cazuri dovedite clinic de fete de 16 ani care au avut mari probleme de sănătate după ce au ținut mai mult timp dieta Atkins sau Dukan, de boli osoase, de rinichi, etc. Corpul trebuie să excrete deșeurile prin respirație, intestine și transpirație. Deci când treci pe o astfel de dietă poți ajunge să miroși urât dar mai ales să afectezi buna funcționare a organismului. De aceea, o dietă recomandabilă este cea Mediteraneană, săracă în grăsimi și carbohidrați răi, bogată în carbohidrați buni și cu destule grăsimi bune. Din nou, e vorba de un spectru general: când pornești în direcția alimentației echilibrate, vei pierde în greutate pe termen lung, te vei simți mai bine și vei deveni mai sănătos.

Ce dietă recomand? Dieta Mediteraneană.

Dieta mediteraneană este singura inclusă în Patrimoniul UNESCO, drept tezaur universal cu relevanță în sănătatea omenirii. 

Studiile arată că locuitorii Greciei, Italiei, Spaniei și de fapt cei ai țărilor din jurul bazinului Mării Mediterane au cea mai mare speranță de viață. Dieta mediteraneană are principii foarte simple, stabilite de mii de ani și nu este genul de dietă la care să ni se spună ce trebuie să consumăm în fiecare zi la ore exacte, ci are mai degrabă principii generale. Dieta mediteraneană implica multe legume, fructe, condimente și verdețuri, ulei de măsline, pește, fructe de mare și vin roșu.
Beneficiile dietei mediteraneene asupra sănătății umane au fost dovedite de nenumărate ori, de-a lungul timpului, de către oamenii de știință. Dieta are un aport benefic în evitarea bolilor cardiovasculare, a celor metabolice și endocrine, a bolilor digestive și în prevenirea apariției tumorilor. Aceste beneficii sunt datorate consumului de pește, în special cel gras, bogat în acizi grași omega 3, al uleiului de măsline care duce la scăderea colesterolului în sânge, al oțetului și al vinului , mai ales al celui negru, care este bogat în antioxidanți, dar care din cauza nocivității alcoolului trebuie consumat cu moderație și doar în timpul mesei.
Topul ţărilor cu cea mai mare speranţă de viaţă include pe primele locuri Monaco, Elveția, Italia, Spania, Franța, San Marino (stat din centrul Italiei), Andorra în S-V Europei. Dieta Mediteraneana este demonstrată așadar de statisticile macro privind longevitatea.
Cu o speranță de viață de 75 de ani (78,8 ani pentru femei și 71,7 pentru bărbați), România se află la jumătatea clasamentului, ocupând locul 114 din 228 de țări, potrivit datelor aferente anului 2016. Monaco are speranța de viață, în 2016: 89,4 ani. În Franţa, ţară care a acordat în ultimele decenii o atenţie deosebită îmbunătăţirii indicatorilor demografici, speranţa de viaţă a femeilor este de 85,6 ani, iar a bărbaţilor a fost de 79 de ani în acelaşi an.

Puteti căuta dieta mediteraneană pe wikipedia.org si pe proDieta.ro, ai aici link-ul. Este ușor de urmat și nu este o cură de slăbire ci mai degrabă un stil de viață. Dieta mediteraneană nu este un mod rapid de slăbire, ci mai degrabă nu stil de viață sănătos!

Pentru a contracara fast-foodul și toate problemele pentru sănătate asociate cu acesta, în Toscana – regiune a Italiei reprezentativă pentru Dieta Mediteraneană – a fost definit conceptul de slow-food, adică mâncare făcută în casă, cu ingrediente proaspete care se gătesc într-un interval de timp moderat, în nici un caz în câteva minute!

Alimentele recomandate de Tehnician Nutriționist Elena Roșu se regăsesc în magazinele online www.prodietaNaturala.ro

și

www.prodietaMagazin.ro

Puteti posta comentarii mai jos .


Mancare fara calorii

Smoothie slabire si detox

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati calitatea serviciilor. Va cerem acordul conform EU Cookie LAW. info

Utilizam cookie-uri pentru a face site-ul prodieta.ro mai usor de folosit. Continuand navigarea in site si dand click pe "ACCEPT" inseamna ca va dati acordul.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2017. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.