Tratamentul constipatiei la copii

Tratamentul constipației la copii implică o preocupare pe termen lung asupra alimentației, stării de spirit, medicamentației.

Modul de funcționare a intestinelor la copii poate varia mult. Este considerată normală o frecvență a scaunelor cuprinsă între o dată sau de două ori pe zi și o dată la două zile, însă dacă scaunul apare mai rar de o dată la câteva zile, acest lucru poate fi un semn de constipație. Alte indicii pot include scăderea poftei de mâncare, indispoziție sau tristețe, gaze intestinale urât mirositoare și durere sau disconfort în zona abdominală.

Tratament natural și prevenirea constipației la copii.

Tratamentul natural și prevenirea constipației la copii.

Cauzele constipației la copii sunt de obicei aceleași ca în cazul adulților:
• Dieta sau medicația;
• Lichidele;
• Boala;
• Exercițiile fizice;
• Echilibrul dintre bacteriile bune și bacteriile rele;
• Bunăstarea emoțională;

Este posibil ca cei mici să nu asimileze suficiente fibre în alimentația zilnică. Sursele bune de fibre sunt cerealele și terciul de ovăz, fructele (inclusiv coaja acestora), fasolea și mazărea, legumele cu frunze verzi, fructele uscate și orezul brun. Având în vedere cât de pretențioși sunt copiii la mâncare, este posibil să fie nevoie de creativitate din partea părinților pentru a-i determina să consume mai multe fibre.

Idei creative de alimentație bogată în fibre pentru copii

Căutați în magazine sau pregătiți chiar dvs. biscuiți cu făină integrală și unt și evitați cât de mult biscuiții cu făină albă și ulei de palmier. Și atenție, nu este ușor să faceți acest lucru pentru că majoritatea produselor din magazine au făină rafinată și ulei de palmier (de evitat atât în dieta copiilor cât și a adulților). Dacă vă face plăcere să pregătiți dulciuri de casă amestecați în părți egale făina albă cu făina integrală și folosiți praf de copt bio.

Nu oferiți sucuri de fructe copiilor căci acestea nu au fibre și cresc prea mult și prea repede glicemia. Alegeți în schimb să le oferiți fructe întregi – portocale, caise, prune, smochine, curmale, mere întregi sau feliate, pere – care aduc fibre ce combat constipația.

Celebrul desert al copilăriei, orezul cu lapte poate fi făcut cu orez alb, dar și cu mei, quinoa, amarant sau orez brun. Le puteți fierbe pe toate (sau doua, trei dintre acestea) cu apă, apoi cu lapte, le puteți îndulci cu miere, adăugați scorțișoară și fructe din compot și ați obținut un desert delicios și sănătos!

Totodată este important să rețineți că multe medicamente vor afecta sistemul digestiv, cauzând constipație, diaree sau greață, dar de obicei acestea sunt doar temporare. Poate ajuta și eliminarea alimentelor bogate în zahăr și grăsimi.

Răceala, gripa, deshidratarea pot fi asociate cu constipația

Răceala și gripa, precum și alte boli, pot deranja cu ușurință digestia copilului. Acesta poate avea mai puțină poftă de mâncare și poate refuza să mănânce. Consumul de apă este foarte important în perioada bolii deoarece deshidratarea poate duce la constipație. Asigurați-vă că cel mic continuă să bea apă și consumă multe fibre atunci când nu se simte bine.

Joaca activă, în aer liber, scade riscul de constipație la copii

Cu toții știm că exercițiile fizice sunt importante pentru sănătatea și bunăstarea generală deoarece fac bine inimii, mușchilor și ard calorii. Însă sunt benefice și pentru prevenirea constipației deoarece stimulează întreg sistemul digestiv și încurajează motilitatea intestinală. Plimbările alături de familie reprezintă o cale excelentă de a face mișcare și de a beneficia totodată de timp plăcut alături de cei dragi!

Alimente care combat constipația la copii

Nu toate fructele conțin cantități mari de fibre. Alegeți de preferință caise, prune, piersici și pere. Curmalele, stafidele și prunele uscate sunt și ele benefice în constipația la copii.

Fructele uscate pot conține mai mulți aditivi și zahăr decât cele proaspete, așa că optați pentru fructele proaspete cât mai des posibil. Aproape toate legumele verzi sunt bogate în fibre și pot combate constipația. Oferiți copilului mazăre, spanac, broccoli și fasole pentru a-i crește aportul de fibre. Legumele cu amidon, precum cartofii albi, nu au multe fibre. Încurajați copilul să încerce alternative mai bune precum cartofii dulci și dovleceii. Salata verde poate îmbunătăți motilitatea intestinală, oferind totodată multe vitamine copilului dumneavoastră. Dacă acesta nu are alergie la nuci și leguminoase, încercați să-i oferiți migdale și năut bine fiert. Cerealele albe nu au același conținut de fibre ca cerealele integrale. Asigurați copilului necesarul de fibre hrănindu-l cu fulgi de cereale integrale precum ovăz, orz, secară, quinoa, amarant și orez brun. Multe produse de pe piață, inclusiv cerealele pentru copii, sunt acum preparate cu cereale integrale și pot fi o variantă potrivită dacă nu au E-uri sau potențiatori de arome. Includerea acestor versiuni mai sănătoase în dieta copilului dumneavoastră nu doar că va combate constipația, ci îi va asigura și necesarul nutrițional zilnic. Totuși, consumul cantității potrivite de fibre poate avea ca efect constipația în prezența unui consum prea mic de lichide, acestea având un rol important în digestia fibrelor. Creșteți cantitatea de apă pe care copilul o consumă, încurajându-l să bea câteva pahare pe zi. Dacă refuză apa, încercați sucuri preparate din fructe bogate în fibre, precum sucul de prune sau de pere.

Starea emoțională

Nu este nici o glumă, starea de spirit rea influențează și acest aspect al sănătății, poate determina constipația. Dincolo de ceea ce credem, constipația la copii poate fi cauzată de factori emoționali. Dacă în trecut ați întâmpinat probleme cu cel mic la toaletă, atunci copilul poate avea încă amintiri și asocieri negative în legătură cu acest lucru. Copiii pot deveni anxioși sau agitați, iar stresul că „trebuie” să meargă la toaletă înrăutățește situația. Desigur, va fi de două ori mai stresant dacă în trecut au experimentat orice fel de durere atunci când mergeau la toaletă, caz în care vor încerca să se abțină de la scaun cât mai mult posibil. Acest lucru agravează constipația deoarece conținutul din intestine se va usca permanent și va crea scaune tari. De asemenea, atunci când copilul va începe grădinița, veți afla că va evita să folosească toaleta și se va abține până va ajunge acasă. Unii copii chiar vor minți că au mers la toaletă și vor spera că nimeni nu observă contrariul.

Este important să adoptați o atitudine relaxată și practică atunci când vine vorba de mersul la toaletă deoarece copilul poate fi influențat de anxietatea părinților. Încercați să nu vă îngrijorați în privința subiectului și urmați ponturile și sfaturile mai sus menționate. Principalul lucru este să nu vă grăbiți, să vă păstrați calmul și, ori de câte ori este posibil, încercați să nu vă pierdeți cumpătul! Majoritatea cazurilor de constipație se rezolvă după o perioadă de timp, iar dacă apar semne de dureri acute sau vomă, adresați-vă medicului de familie sau nutriționistului.

Echilibrul dintre bacteriile bune și bacteriile rele

Intestinul gros găzduiește o gamă largă de bacterii, unele dintre ele fiind esențiale pentru o digestie sănătoasă. Bacteriile bune (probiotice) ajută la descompunerea alimentelor și extragerea nutrienților buni din mâncarea pe care o consumăm. Intestinele sunt și gazda bacteriilor rele (sau patogene), ce pot provoca afecțiuni digestive precum diareea și constipația dacă sunt neglijate.

Atunci când balanța înclină în favoarea bacteriilor rele, puteți restabili echilibrul natural în intestinele copilului oferindu-i un supliment probiotic.

Probioticele nu doar ajută în problema constipației, ci întăresc și sistemul imunitar al copilului și stimulează producția de vitamina K (vitală pentru creșterea oaselor puternice) și de vitamine din compexul B. Aflați mai multe despre beneficiile probioticelor.

Probiotice naturale, supliment atât pentru copii cât și pentru adulți.

Probiotice naturale ce combat constipația si susțin imunitatea, supliment atât pentru copii cât și pentru adulți. Calitate germana certificată. >> Vezi detalii, mod de administrare, preț, mod de livrare rapidă <<

Puteti posta comentarii mai jos .


Mancare fara calorii

Facebook prodieta.ro

Extracte lichide de patrunjel si plante medicinale

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform EU Cookie LAW. info

1. Ce date colectam. Numele si adresa de email pentru formularul de comentarii (numele poate fi si pseudonim). Nu trimitem nici un fel de promotionale pe adresa de email si nici nu transmitem aceasta adresa catre terte parti. Istoricul de navigare, cum ai interactionat cu website-ul, adresa IP, ce tip de browser folosesti, cat a durat vizita, istoricul de cautare, numarul de pagini vizitate, date legate de traffic. Nu trimitem newslettere si nu primim plati online, deci nu colectam date de card bancar.
2. Cum sunt colectate datele. Colectam in mod indirect date prin intermediul cookie si scripturi de monitorizare. Datele colectate in scop de masurare a audientei si care in principiu sunt cele de istoric de navigare sunt pastrate timp de 50 de luni. Aceste date sunt anonimizate si folosite in scopuri statistice fara a se putea identifica persoana reala.
3. De ce colectam datele. Din motive de securitate pe website si trasabilitate.
4. Cine proceseaza datele. Google Analytics, Adwords si Google Search Console pentru servicii de analiza a traficului. Datele tale personale pot fi trimise catre forurile guvernamentale sau instantele judecatoresti in cazul in care exista un temei legal pentru aceasta.
5. Link-uri catre alte website-uri. Este posibil ca in paginile magazinului nostru online sa existe link-uri catre diferite alte site-uri sau retele sociale asupra carora compania nostra nu are niciun control sau influenta.
6. Cum sunt protejate datele mele. Datele tale sunt tinute pe servere securizate, protejate cu ajutorul softurilor antivirus si firewall. Am implementat atat din puct de vedere tehnic cat si la nivel organizational solutii si proceduri pentru ca datele tale sa fie pastrate in siguranta si sa ramana confidentiale.
7. Care sunt drepturile tale. Chiar daca initial ti-ai dat acordul pentru prelucrarea datelor tale, acest acord poate fi retras in orice moment pentru anumite date sau pentru toate (cu respectarea legii si a timpului de stocare). Pentru datele pentru care nu exista obiectiuni in a fi procesate ele se considera de drept procesabile.
8. Transferul datelor in afara UE. Datele colectate de magazinul online sunt gazduite pe servere aflate la Hetzner (https://www.hetzner.de/) si sunt localizate in Frankfurt Germania. In calitate de prestator de servicii european, Hetzner este supus si el normelor GDPR. Terții (Google, Facebook si altii care opereaza in UE) sunt obligați prin contract pentru a proteja și menține confidențialitatea datelor tale și să le utilizeze exclusiv pentru scopurile pentru care le oferim.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2017. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.