Ce este DHA in vitaminele prenatale?

Am regăsit, probabil, denumirea DHA pe cutia de vitamine prenatale și dorim să știm dacă este o componentă sintetică sau naturală a vitaminelor, ce înseamnă și ce beneficii aduce. Acidul docosahexaenoic (DHA) este un acid gras esențial, parte din mult cunoscutul OMEGA 3. DHA este un supliment alimentar extras din pește sau alge.

Vitamine prenatale cu DHADHA este important pentru o varietate de funcții vitale pentru organism iar femeile gravide pot suplimenta acest acid gras pentru sănătatea fătului. DHA este acidul gras polinesaturat structural și funcțional principal al creierului și retinei. De aceea, se recomandă completarea aportului de DHA al gravidei pentru a asigura dezvoltarea normală a vederii și creierului fătului în timpul sarcinii și al copilului în timpul alăptării. DHA maternal contribuie la menținerea funcției normale a creierului și la menținerea vederii normale.

Potrivit Academiei de Nutriție și Dietetică US, femeile mănâncă în medie doar o mică parte din cantitatea de pește recomandată săptămânal în timpul sarcinii (respectiv 80 de grame, dar recomandarea este ca femeia însărcinată să consume 250 gr pește săptămânal). Acesta este motivul pentru producătorii de vitamine prenatale includ DHA în produsele lor.

Sunt persoane care evită consumul de pește în timpul sarcinii datorită conținutului de mercur. Anumite fructe de mare  și pești precum rechinul, tonul sau peștele-spadă pot conține cantități diverse de mercur dar femeile însărcinate pot consuma 300 gr de somon sau păstrăv săptămânal.

DHA se găsește în primul rând în pește, dar este bine de știut că și peștele la rândul său preia DHA din alge. De aceea, anumite companii preferă să extragă DHA direct din alge pentru suplimentele lor alimentare. Somonul este un pește bogat în Omega 3 însă trebuie să avem în vedere faptul că este vorba despre somonul sălbatic și nu despre cel de crescătorie (pe care îl găsim de cele mai multe ori la supermarket) hrănit cu soia. Dintre alimentele specifice regimului vegetarian, seminţele de in sunt cele care conţin DHA în proporţia cea mai mare.

Dezvoltarea fătului depinde de starea de sănătate a mamei și de aceea este important să asigurăm organismului cantitatea optimă de DHA înainte de concepție ca și în timpul sarcinii. American Pregnancy Association recomandă între 300 și 600 miligrame DHA zilnic timp de cel puțin șase săptămâni înainte de concepție și pe tot parcursul sarcinii. Suplimentarea ar trebui, de asemenea, să continue și în perioada în care mama alăptează. Nu uitați să cereți sfatul medicului care vă urmărește sarcina.

OMEGA 3 stimulează metabolismul și activitatea funcțională a sistemului nervos. Omega 3 are în compoziție acizi grași nesaturați cu lanțuri lungi de atom de carbon, cei mai importanți fiind acidul eicoso-penta-enoic (EPA) și acidul docoso-hexa-enoic (DHA) care sunt implicați în sinteza prostaglandinelor, reglatoare a numeroase procese biochimice. Prostaglandinele sunt implicate în răspunsul imun, funcționarea corespunzătoare a aparatului cardiovascular, reduc nivelul colesterolului și al trigliceridelor, împiedică agregarea trombocitară scăzând astfel riscul de arteroscleroză, hipertensiune arterială și infarct de miocard.

Acizii grași esențiali tip DHA asigură buna dezvoltare a creierului copilului care va avea mai târziu în viață o mai mare putere de concentrare și de învățare. În plus, DHA este esențial pentru o inimă sănătoasă, ochi sănătoși, o bună dezvoltare a sistemului nervos și a sistemului imunitar.

Puteti posta comentarii mai jos .


Mancare fara calorii

Facebook prodieta.ro

Extracte lichide de patrunjel si plante medicinale

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati calitatea serviciilor. Va cerem acordul conform EU Cookie LAW. info

Utilizam cookie-uri pentru a face site-ul prodieta.ro mai usor de folosit. Continuand navigarea in site si dand click pe "ACCEPT" inseamna ca va dati acordul.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2017. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.