Alimente nocive. Ce chimicale trebuie evitate?

Există alimente nocive? Dacă sunt procesate industrial, anumite alimente pot deveni nocive, da. Nitrați, mercur, BPA, arsenic, coloranți artificiali, monoglutamat de sodiu, potențiatori de gust, margarină hidrogenată, sirop de glucoză-fructoză, BHA, îndulcitori artificiali, aspartam, sucraloza, zaharină, caramel, dioxina – WOW!! iată câți termeni nu par familiari dar se regăsesc chiar pe etichetele alimentelor disponibile în magazinele de pretutindeni.

Alimente nocive. Chimicale de care să ne ferim.

Alimente nocive. Chimicale de care să ne ferim. Cum citim etichetele și ce trebuie să ne atragă atenția?

Unii își pun întrebarea dacă alimentele BIO sunt chiar BIO (întrebare nejustificată totuși pentru că certificarea BIO se obține numai în urma controalelor riguroase) și în aceste condiții ce să mai consumăm? Este, într-adevăr, o provocare a vremurilor moderne să găsim alimente curate, ca pe vremea bunicii. Primul pas în acest demers este totuși o corectă și amplă informare. Persoanele bine informate vor ști să facă alegerile corecte care se potrivesc cu personalitatea și convingerile lor.

Dacă dieta dumneavoastră conține uneori mai mult de o băutură răcoritoare, o pungă de chipsuri de cartofi, mezeluri și dulciuri ambalate, atunci este posibil să nu știți sigur ce introduceți în propriul corp. Pe lângă o cantitate mare de grăsimi saturate și de tip trans, zahăr și sodiu, o mare parte din alimentele pe care le consumăm conțin și aditivi chimici care pot fi dăunători pentru sănătate. Aceștia ar putea contribui la numărul crescut de cazuri ADHD precum și la apariția riscului de cancer. Chiar și alimentele considerate a fi sănătoase, precum lactatele, unele tipuri de pește și orez, pot conține chimicale care au potențialul de a face rău. Citiți mai departe pentru a afla care sunt cele mai periculoase chimicale din alimente și cum le puteți evita.

Ce sunt NITRAȚII?

Utilizați pentru menținerea culorii și aromei mezelurilor și peștelui, nitrații pot fi prezenți în carnea procesată precum șunca, mezelurile și cârnații. Într-un studiu din 2010 realizat la Harvard, o porție zilnică de 22 grame de carne a fost asociată cu un risc de boli de inimă cu 42 la sută mai ridicat și cu un risc de diabet de tip 2 cu 19 la sută mai mare. Nitrații au fost cei suspectați pentru rezultatele care arătau că un consum de carne procesată crește riscul de boli de inimă cu până la 42% și de diabet cu 19%. Cercetătorii au observat în studiile pe animale că nitrații pot duce la ateroscleroză (rigidizarea arterelor) și la toleranță scăzută la glucoză. Potrivit American Cancer Society, nitrații sunt cunoscuți ca agenți cauzatori de cancer la cobaii supuși testelor de laborator. Efectul lor asupra oamenilor nu este cert clarificat la scară largă. Puteți diminua riscul de probleme de sănătate asociate cu nitrații prin alegerea consumului de carne neprocesată, organică, ori de câte ori este posibil. Cercetătorii de la Harvard spun că o porție pe săptămână de carne procesată este asociată cu un risc mic.

Ce alimente au MERCUR?

Teama legată de mercur a pus consumul de pește într-o lumină negativă, ceea ce este trist pentru că peștele conține acizi grași omega-3 sănătoși. Guvernul Statelor Unite recomandă grupurilor de persoane expuse la risc (femeile însărcinate, mamele care alăptează și copiii) să evite anumiți pești, precum rechinul, peștele spadă și macroul regal. Otrăvirea cu mercur poate cauza tulburări ale simțurilor, lipsa coordonării mișcărilor, afectarea vederii, vorbirii, auzului și mersului, slăbiciune musculară și afectarea dezvoltării neurologice la copii. Environmental Protection Agency recomandă: „Gradul de expunere la mercur este generat atât de tipul, cât și de cantitatea de pește consumat. Factorul cheie ce influențează starea de sănătate a unei persoane este determinat de cantitatea și de tipul peștelui pe care acea persoană îl consumă.”

Ce este BPA și cum ne afectează sănătatea?

Bisfenolul A (BPA) este prezent în ambalajele alimentelor la conservă sau în recipiente din plastic. De asemenea, acesta este se află în aer și apă. Oamenii sunt expuși la posibilul pericol chimic al acestuia, în primul rând, prin alimentație. BPA se atașează de alimente și lichide mai ales atunci când se încălzește ambalajul ce îl conține (la cuptorul cu microunde, spre exemplu). Apa plată este un alt exemplu: este transportată în tiruri iar vara temperatura la care se poate ajunge în aceste vehicule poate fi peste 40 de grade Celsius, ceea ce implică supraîncălzirea peturilor. Și este doar un exemplu, dar este valabil pentru multe alte alimente ambalate în plastic. BPA este un disruptor endocrin și poate juca un rol în cancerele hormonale, precum cancerul mamar și de prostată, conform US National Institute of Environmental Health Sciences. De asemenea, BPA a fost corelat și cu probleme de comportament, obezitate, diabet de tip 2 și probleme ale sistemului imunitar. Probabil BPA este o amenințare minoră atunci când este consumat în cantități mici. Totuși, consumul excesiv de alimente la conservă sau expunerea la cantități mari de BPA poate expune o persoană la risc. Ca măsură de precauție, se recomandă limitarea aportului de alimente la conservă și la evitarea încălzirii alimentelor și băuturilor în recipiente din plastic. De asemenea, căutați conserve și recipiente pe a căror etichetă se menționează „fără BPA”.

Ce știm despre ARSENIC?

Arsenicul se găsește în mod natural în pânza freatică. Atunci când o cantitate suficientă de arsenic anorganic ajunge în apa potabilă sau contaminează solul cultivat, poate deveni o amenințare prezentă în apa pe care o bem și în unele alimente, precum orezul. Potrivit World Health Organization, expunerea pe termen lung poate duce la cancer și la leziuni cutanate. Efectele asupra dezvoltării, bolile cardiovasculare, neurotoxicitatea și diabetul sunt de asemenea potențiale probleme. Sfaturile de diminuare a expunerii la arsenic pentru persoanele care consumă orez includ clătirea orezului înaintea gătirii și prepararea sa utilizând șase cești de apă la o ceașcă de orez.

COLORANȚI ARTIFICIALI

Un studiu publicat în noiembrie 2007 în The Lancet de către cercetătorii de la Southampton University a descoperit un „efect advers semnificativ” la copiii de 3, respectiv 8-9 ani atunci când li s-a oferit să consume o băutură ce conținea colorant alimentar. Studiul a ajuns la concluzia că aditivii de tipul coloranților alimentari cresc hiperactivitatea la copii. Rezultatele studiului au convins EU-based Food Standards Agency să solicite interzicerea mai multor coloranți artificiali (inclusiv Blue Dye no. 1 și Yellow Dye No. 5). De asemenea, o meta-analiză, publicată în ianuarie 2012 în Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychology, a descoperit o legătură strânsă între coloranții artificiali și deficitul de atenție sau tulburarea hiperkinetică (ADHD). Cercetătorii estimează că 8 la sută dintre copiii cu ADHD au simptome care au legătură cu acești coloranți alimentari și recomandă realizarea mai multor studii în acest sens. Părinții își pot proteja copiii prin limitarea aportului acestora de alimente care conțin coloranți alimentari.

ÎNDULCITORI ARTIFICIALI

Îndulcitorii artificiali precum aspartamul, sucraloza, zaharina și acesulfamul de potasiu pot avea anumite efecte secundare nedorite. Deși este logic să credem că o băutură răcoritoare sau un aliment fără calorii va elimina caloriile din dietă, studiile arată că acestea pot duce de fapt la îngrășare. Un articol publicat în 2010 în The Yale Journal of Biology and Medicine a ajuns la concluzia că îndulcitorii artificiali nu reușesc să activeze calea mâncare-răsplată, de unde rezultă o sațietate redusă după consum, ceea ce duce la un apetit crescut. Și pentru că îndulcitorii artificiali sunt atât de dulci, de sute de ori mai dulci decât zahărul, pot cauza poftă și dependență de zahăr. Drept rezultat băuturile dietetice pot contribui la obezitate și la mulțimea de probleme de sănătate ce vin odată cu aceasta, inclusiv diabetul. Îndulcitori naturali non-calorici recomandați la dietă sunt stevia, eritritolul și xilitolul.

BHA (HIDROXIANISOL BUTILAT)

Utilizat în alimente drept conservant și stabilizator, hidroxianisolul butilat (BHA) este notat ca fiind periculos de către Environmental Working Group (EWG), care declară că acesta poate provoca risc de cancer la oameni. În Report on Carcinogens din 2011, National Toxicology Program din Statele Unite susține că BHA este „poate fi carcinogen pentru corpul uman”, pe baza unor dovezi provenite din studiile pe animale. În plus, EWG declară că există „dovezi clare” că BHA este un perturbator endocrin, ceea ce înseamnă că influențează negativ sistemul endocrin și are efecte în detrimentul funcțiilor de dezvoltare, reproducere, imunitară și neurologică. Conform University of California Berkeley Wellness, efectele exacte ale BHA sunt încă incerte pentru a fi recomandată evitarea completă a alimentelor ce conțin această substanță, însă este sugerată limitarea aportului de produse care ar putea utiliza acest conservant, multe tipuri de chipsuri, cârnați și cereale procesate au hidroxianisol butilat în lista de ingrediente, și consumul mai multor alimente integrale, neprocesate.

COLORANTUL CARAMEL nu este inofensiv, ci dimpotrivă!

Utilizat de obicei în băuturile cola dar și în deserturi, colorantul caramel este obținut prin încălzirea zahărului , sau a unui compus din zahăr, cum ar fi siropul de porumb, dextroza, și a compușilor de amoniu, acizi sau alcalini. Atunci când este preparat cu amoniac, acesta conține două substanțe care pot cauza cancer: 2-metilimidazolul și 4-metilimidazolul. Pe baza descoperirilor realizate de un studiu aparținând National Toxicology Program, statul California a adăugat, în 2011, 4-metilimidazolul pe lista sa de substanțe cauzatoare de cancer. Potrivit Pan American Health Organization, cercetările recente au arătat că nivelurile sigure ale acestei substanțe pot fi mai joase decât se credea inițial, iar organizația a cerut factorilor de decizie politică să solicite producătorilor să utilizeze alternative mai sigure. Pentru a reduce riscul, urmăriți lista de ingrediente a alimentelor pe care le consumați pentru a afla dacă acest colorant se află și în alte produse, în afară de cola, care menționează cuvântul „caramel” în denumirea lor.

DIOXINA: nu ne putem feri complet de ea, dar o putem evita!

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), dioxinele sunt compuși chimici care pot fi foarte toxici. Deoarece la oameni 90 la sută din expunerea la dioxine se realizează prin mâncare (carne, lactate și pește), majoritatea persoanelor au fost la un moment dat expuse la ele. OMS avertizează că dioxinele au un „potențial toxic” și pot provoca probleme de reproducere și dezvoltare, probleme hormonale, efecte asupra sistemului imunitar și cancer. „Pentru că trăiți în această lume, veți fi expuși într-o oarecare măsură”, declară dr. Patricia Rosen de la Austin Toxicology. OMS raportează că multe țări au sisteme de monitorizare a nivelurilor de dioxină din alimente. Rosen recomandă limitarea riscului prin reducerea aportului de produse de origine animală din surse necertificate organic, cum ar fi carnea și laptele. Alegeți variantele BIO.

Alimente nocive. De ce chimicale trebuie să ne ferim?

Alimente nocive. De ce chimicale trebuie să ne ferim?

ORGANOFOSFAȚI (pesticide din agricultura de masă, necertificată ecologic)

Organofosfații se află printre cele mai des utilizate pesticide în agricultura de azi (agricultura de masă, necertificată ecologic) și pot fi periculoși pentru copii sau adulți. Un studiu publicat în 2010, în Pediatrics, a cercetat o posibilă legătură între concentrațiile de metaboliți dialchil fosfat ale organofosfaților din urină și deficitul de atenție (ADHD) la copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 15 ani. Cercetătorii au descoperit că expunerea la organofosfați, la niveluri obișnuite în rândul copiilor americani, poate contribui la prevalența ADHD în Statele Unite. (ADHD este diagnosticată la 11 la sută dintre copiii cu vârstă școlară din Statele Unite, potrivit unor date provenite de la CDC.) Alte studii, totuși, nu au găsit nicio asociere. Purtătorul de cuvânt al American Academy of Nutrition and Dietetics, Heather Mangieri, masterand și dietetician înregistrat, declară că cei mici ar trebui să consume multe fructe și legume. „Nu vom elimina niciodată complet expunerea, dar putem doar să o minimizăm.” Acest lucru poate fi realizat, precizează aceasta, prin alegerea, pe cât este posibil, a fructelor și legumelor bio (organice) și prin spălarea temeinică a acestora înainte de a le consuma.

Puteti posta comentarii mai jos .


Mancare fara calorii

Smoothie slabire si detox

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati calitatea serviciilor. Va cerem acordul conform EU Cookie LAW. info

Utilizam cookie-uri pentru a face site-ul prodieta.ro mai usor de folosit. Continuand navigarea in site si dand click pe "ACCEPT" inseamna ca va dati acordul.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2017. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.