Suc de noni: beneficii pentru sanatate

Sucul de fructe noni (Morinda citrifolia) este cunoscut pentru conținutul bogat de antioxidanți, care protejează corpul de radicalii liberi și de toxine.

Suc de noni: preț, beneficii, proprietăți nutritive.

Suc de noni: preț, beneficii, proprietăți nutritive.

Noni este un fruct tropical care oferă mai multe beneficii pentru sănătate. Memorial Sloan-Kettering Cancer Center susține că noni are proprietăți antifungice și antitumorale și a sugerat că acest fruct ar putea fi util în prevenția aterosclerozei și deține mai multe beneficii pentru sănătate. Puteți să consumați noni lichid, sub formă de suc, suc fermentat, pastile, pudre sau capsule pentru a fi mai ușor de inclus într-o dietă echilibrată.

Sucul de noni oferă o gamă impresionantă de vitamine, minerale și alți fitonutrienți naturali. Conținutul de vitamine prezent în sucul de noni include vitamina B1 (tiamină), vitamina B2 (riboflavină), vitamina B3(niacină), vitamina B5 (acid pantotenic), vitamina B6, vitamina B12, vitamina C (acid ascorbic), folat, vitamina E (alfa-tocoferol) și beta-caroten.

Conținutul de minerale prezent în sucul de noni include calciu, potasiu, magneziu, fier și fosfor. În plus, abundența de elemente constitutive naturale și gama impresionantă de antioxidanți precum quercetina, vanilina, pinoresinolul, proxeronina, campferolul, izoscopoletina, bisdemetilpinoresinolul și scopoletina potențează întreaga valoare nutrițională a sucului de noni.

Planta noni, sau Morinda citrifolia, produce un fruct care se folosește la prepararea sucului de noni. Deși puteți achiziționa suc de noni 100 la sută pur, acesta poate fi adesea combinat cu alte tipuri de sucuri de fructe pentru a fi mai bun la gust și mai ușor de consumat. Extractele din fructe și frunze sunt utilizate pentru producerea suplimentelor.

De obicei, noni se comercializează sub formă de suc la un preț comparativ cu al altor fructe exotice. Există mai multe sortimente de suc, cum ar fi neîndulcite, îndulcite, diluate cu suc de struguri sau alte fructe, sau chiar sub formă de pudră de noni în amestec cu apă sau suc. Cea mai bună variantă de suc este cea neîndulcită.

Proprietăți antioxidante și antiinflamatorii ale fructului noni

Antioxidanții sunt substanțe care ajută organismul să scape de radicalii liberi care cauzează îmbătrânire prematură și chiar cancer. S-a demonstrat că noni are puternice calități antioxidante, precum și proprietăți antiinflamatorii. Cercetătorii de la Université Montpellier din Franța au realizat studii in vitro asupra compușilor din sucul de noni. În timp ce izolau compușii individuali prezenți în fruct, au descoperit compuși care contribuie la efectele puternic antioxidante și antiinflamatorii ale fructului. Cercetarea s-a publicat în ediția din septembrie 2010 a revistei „Journal of Ethnopharmacology”.

O cercetare efectuată pe pacienții ce obișnuiau să fumeze frecvent – fapt ce îi făcea vulnerabili la multe boli – a demonstrat efectul de protecție pe care sucul de noni îl are în îmbunătățirea potențialului de eliminare a radicalilor liberi din organism și în vindecarea afecțiunilor provocate de stresul oxidativ.

Noni ajută la normalizarea colesterolului

Prezența unui nivel de lipide anormal în sânge reprezintă un factor de risc important pentru bolile cardiovasculare. Deoarece fumatul poate duce de la stres oxidativ la un colesterol mare, cercetătorii au realizat un studiu pentru a examina efectele fructului noni. Studiul a implicat 132 de participanți fumători activi. Aceștia au consumat, timp de o lună, suc de noni sau au luat un tratament placebo. Rezultatele au arătat că un consum de 29 până la 188 mililitri de suc de noni a redus semnificativ colesterolul și a crescut nivelul de lipoproteine cu densitate înaltă, forma bună de colesterol. De asemenea, noni scade nivelul de lipoproteine cu densitate joasă, forma rea de colesterol. Rezultatele au fost publicate în ediția din 2012 a revistei „The Scientific World Journal”.

Posibile beneficii anticancer

Sucul de noni pare să desfășoare o activitate împotriva cancerului, conform unui studiu publicat în numărul din octombrie 2012 al revistei „Phytotherapy Research”. Cercetătorii au examinat studiile clinice existente și au descoperit că o substanță din sucul de noni exercită un mic grad de activitate anti cancer. Totuși, aceștia nu au putut determina cărei substanțe i se datorează posibilele beneficii anti cancer. Oamenii de știință au notat că izolarea și cercetarea compusului activ necesită mai multe studii. Rezultatele au fost publicate în numărul din octombrie 2012 al revistei „Phytotherapy Research”.

Sucul de noni stimulează benefic sistemul imunitar

Noni poate stimula sistemul imunitar. Rezultatele unui studiu desfășurat la S.N.D.T. Women’s University din India, publicate în numărul din iulie 2010 al revistei „Pharmaceutical Biology”, au demonstrat că noni este un imunostimulant și poate fi de folos, ca parte dintr-o dietă sănătoasă.

Noni poate preveni cancerul pulmonar la fumători

Rezultatele unui studiu care s-a desfășurat la University of Illinois din Chicago, apărute în ediția din 2009 a revistei „Nutrition & Cancer”, au evaluat efectele sucului de noni administrat zilnic unui număr de 203 fumători cu potențial de dezvoltare a cancerului pulmonar. Studiul s-a concentrat pe anumiți marker ADN care aveau tendința să ducă la formarea de cancer. Cercetătorii au concluzionat că un consum zilnic de suc noni poate contribui la diminuarea riscului de cancer pulmonar la fumătorii activi.

De asemenea, există dovezi potrivit cărora noni poate ajuta la prevenirea cancerului de esofag. Cercetătorii de la Ohio State University au realizat teste pe animale pentru a vedea dacă administrarea de noni poate contribui la scăderea riscului de cancer esofagian la subiecții testați. Rezultatele lor, publicate în numărul din iunie 2010 al revistei „Pharmaceutical Research”, au arătat că noni are un efect de protecție împotriva cancerului de esofag.

Oferă protecție sistemului nervos

Stresul ischemic este un termen medical care indică faptul că creierul este fie blocat pentru un moment din cauza circulației sangvine, ca în cazul accidentului vascular cerebral, fie vasele sale de sânge s-au îngustat astfel încât circulația sangvină este redusă. Oricare variantă poate provoca daune la nivelul creierului și nervilor. Cercetătorii de la Kobe Gakuin University din Hyogo, Japonia, au acordat atenție potențialului sucului de noni, consumat zilnic, de a ajuta la protejarea nervilor și creierului. Aceștia au confirmat faptul că noni protejează sistemul nervos atunci când fructul este integrat într-o dietă sănătoasă. Rezultatele au fost publicate în numărul din octombrie 2010 al revistei „Journal of Natural Medicines”.

Îmbunătățește funcția cognitivă

Cercetătorii de la Nippon Sport Science University Graduate School of Health and Sport Science din Japonia au evaluat capacitatea fructului noni de a ajuta la creșterea fluxului sangvin la nivelul creierului și la îmbunătățirea funcției cognitive. Rezultatele, publicate în numărul din septembrie 2010 al revistei „Physiology & Behavior”, au arătat că noni are capacitatea de a îmbunătăți funcția cognitivă la subiecții testați.

Piele frumoasă și sănătoasă

Sucul de noni poate fi privit ca adjuvant natural în îngrijirea și înfrumusețarea pielii. Studiile sugerează că sucul este bogat în compuși chimici cu rol protector, antrachinone care generează efecte stimulatorii pe bază de colagen și previn formarea ridurilor pe suprafața pielii. Proprietățile antibacteriene și antiinflamatorii ale fructelor noni funcționează la nivel celular și ajută în vindecarea mai multor afecțiuni ale pielii, precum acneea, arsurile, reacțiile alergice ale pielii și urticaria, în mod holistic. Prezența acizilor grași esențiali și a concentrației mari de compus biochimic proxeronină, precursorul alcaloidului xeronină, din sucul de noni contribuie eficient la funcționarea membranelor celulare, tinde să normalizeze celulele anormale și ajută la redarea tinereții și sănătății pielii.

Efect antispastic asupra musculaturii

Consumul de suc de noni poate contribui la crearea unui efect de relaxare a musculaturii. Studiile de cercetare au relevat că proprietățile antispastice ale sucului de noni se datorează probabil blocării canalelor de calciu voltaj-dependente și secreției în organism a calciului intracelular. Ele contribuie la suprimarea spasmelor musculare și diminuează durerea și disconfortul asociate cu acestea.

Sănătate cardiovasculară

Sucul de noni poate fi de un real folos în menținerea sănătății cardiovasculare. Are efecte de dilatare a vaselor de sânge prin relaxarea celulelor musculare netede la nivelul pereților celulari, rezultând o mai bună circulație a sângelui prin artere. Acest efect de vasodilatație pe care îl are sucul de noni ajută la reglarea tensiunii arteriale și contribuie la menținerea sănătății inimii. Mai mult decât atât, cercetările au demonstrat efectele pozitive ale sucului de noni asupra profilului lipidic, acest lucru constituind iarăși un aspect important în menținerea sănătății cardiace. Poate avea efecte benefice prin diminuarea nivelului de colesterol LDL (rău), a conținutului total de colesterol, a homocisteinei și îmbunătățește nivelul de colesterol HDL (bun) din organism.

Combate oboseala generală

Sucul de noni este un supliment ce și-a dovedit eficiența în timp și a fost folosit în mod tradițional de populația polineziană pentru a combate slăbiciunea generală a organismului și pentru creșterea calității vieții și a nivelului de energie. Mai multe cercetări și studii clinice au arătat că unele calități ce țin de ergogeneză ale sucului de noni ajută în îmbunătățirea rezistenței, elasticității și funcționării generale a organismului.

Beneficii suplimentare

Pe lângă avantajele precizate mai sus, proxeronina prezentă în sucul de noni este o enzimă antiinflamatorie eficientă care atenuează crampele menstruale și endometrioza. Sucul de noni ajută la îmbunătățirea stării de spirit prin stimularea producției de serotonină și previne anxietatea și depresia. Acesta funcționează ca un amplificator pentru întreg sistemul endocrin, fapt ce contribuie pozitiv la funcționarea glandei timus, glandei pineale, glandelor suprarenale și a organelor sexuale în cazul bărbaților și femeilor deopotrivă. Toate aceste beneficii pentru sănătate și proprietăți medicale fac din sucul de noni un remediu eficient pentru multe afecțiuni și un susținător al sănătății generale.

Puteti posta comentarii mai jos .


Cum slabim simplu cu bautura Slim D cu portocale

Ceaiuri Yogi Tea Germania prodietanaturala.ro Romania

Scaderea colesterolului in mod natural cu anghinare, silimarina, armurariu, papadie


Alimente pentru slabire, paste si orez fara calorii

Opinia / Comentariul dvs

Completati calculul matematic (anti-spam). Multumim :) *

Powered by WordPress | Designed by: Themes Gallery | Thanks to wordpress 4 themes, Download Premium WordPress Themes and

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati calitatea serviciilor. Va cerem acordul conform EU Cookie LAW. info

Utilizam cookie-uri pentru a face site-ul prodieta.ro mai usor de folosit. Continuand navigarea in site si dand click pe "ACCEPT" inseamna ca va dati acordul.

INCHIDE

Toate informațiile din acest site sunt sub licența Revistei Online ProDieta.ro. Articolele Prodieta.ro NU pot fi preluate decât dacă se respectă condiția de a preciza sursa, cu link, conform Legii Drepturilor de Autor! ©2015. Toate articolele din site-ul pro dieta.ro sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al oricărei alte forme de intervenție medicală profesională.
Informațiile au scop pur informativ. NU INTENȚIONEAZĂ SĂ OFERE SFATURI MEDICALE. Nici editorii prodieta.ro, autorii sau redactorii nu-și asumă responsabilitatea pentru niciuna dintre posibilele consecințe ale vreunui tratament, procedură, exercițiu, modificare în dietă, acțiune sau administrare a medicației ce rezultă din lectura sau aplicarea informației conținute în această informare. Publicarea acesteia nu echivalează cu practicarea medicinei, iar această informație nu înlocuiește recomandarea dată de medicul dumneavoastră sau de altă autoritate medicală. Înainte de urmarea oricărui tratament, cititorul trebuie să ceară sfatul unui medic sau al unui reprezentant medical.